full screen background image

Universitatea suceveană se va dota pe bani europeni cu multiscaner cu raze X

usv sigla    Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava va beneficia de echipamente moderne, în valoare de 240.000 de euro, printr-un proiect de cercetare ce vizează studierea schimbărilor climatice din zona carpatică.

Programul va dezbate răspunsul pădurii la schimbările climatice, după cum a precizat prorectorul instituţiei, Mihai Dimian.

El a menționat că cea mai mare parte a fondurilor atrase vor fi folosite pentru o investiție de amploare în universitate, și anume un laborator de biometrie forestieră – multiscaner cu raze X.

Dimian susține că achiziția va reduce diferențele dintre laboratoarele noastre și cele din vestul Europei.

Până pe 15 noiembrie, va avea loc procesul de achiziție al echipamentelor, urmând ca, înainte de sărbătorile de iarnă, să fie dat în folosință.

În proiect, alături de Universitatea “Ștefan cel Mare” sunt implicate două institute din Islanda și Norvegia.

comments

comments




Leave a Reply

avatar