full screen background image

UE va decide miercuri dacă va aplica sau nu noile sancţiuni împotriva Rusiei

UE     Uniunea Europeană va decide miercuri dacă va aplica sau va suspenda noile sancţiuni economice adoptate împotriva Rusiei, a anunţat marţi Comisia Europeană.

“Statele membre se vor sesiza din nou în legătură cu această problemă pentru a decide viitoarele etape”, a declarat purtătorul de cuvânt al serviciului diplomatic al UE, Maja Kocijancic.

Ambasadorii celor 28 de state membre vor analiza evaluarea furnizată de serviciul diplomatic cu privire punerea în aplicare a armistiţiului în Ucraina, încheiat vineri între Kiev şi rebelii proruşi.

“Procedura normală” presupune ca ei să lanseze punerea în aplicare a sancţiunilor, după adoptarea lor formală luni, a anunţat o sursă europeană.

comments

comments




Leave a Reply

avatar