Direcţia Silvică a iniţiat demersurile necesare pentru transformarea fructelor de pădure într-un brand al Bucovinei, ca etalon de calitate.
În acest sens se derulează măsuri pentru implementarea unei certificări BIO a fructelor de pădure, deoarece acestea se găsesc în zone fără poluare.
Un prim pas a fost făcut prin obţinerea avizului Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române, pentru operaţiunile de recoltare a fructelor de pădure din fondul forestier administrat de Direcţia Silvică.
În fiecare an, instituţia furnizează procesatorilor din ţară şi din străinătate sute de tone de afine, zmeură şi măceşe din flora spontană.
Şeful Direcţiei Silvice, Sorin Ciobanu, a menţionat că fructele sunt sortate, prelucrate şi ambalate la centrul din Sadova, adăugând că recoltarea şi valorificarea reprezintă “un veritabil brand local”.
Pentru acest an silvicultorii şi-au propus valorificarea unei cantităţi totale de 140 de tone de fructe de pădure, din care jumătate de zmeură.
Preţul mediu de valorificare este de 1,8 euro pe kilogram.
Leave a Reply