Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, va iniţia un proiect de hotărâre de Consiliul Local prin care va propune deliberativului să analizeze şi să legifereze acordarea, în funcţie de venitul lunar realizat pe membru de familie, a subvenţiei reprezentând diferenţa dintre tariful global al energiei termice şi tariful de referinţă local achitat efectiv de către abonaţii sistemului de termoficare în sistem centralizat.
Lungu: “Nu este posibil să ţinem la nesfârşit acest preţ de 185 de lei pe gigacalorie la populaţie, pentru că diferenţa trebuie plătită de către municipalitate. Voi propune un proiect de hotărâre prin care să acordăm gradual aceste subvenţii, pe tranşe de venit, pentru că nu putem compara o familie cu venituri de 50 de milioane de lei vechi pe lună, cu una care are realizează 5 milioane de lei vechi pe lună, şi care au parte de aceeaşi subvenţie. Trebuie gândit în aşa fel încât cei cuvenituri mari să nu mai beneficieze deloc de subvenţie”.
Noul sistem de subvenţionare a tarifului la energia termică pentru încălzirea locuinţelor ar putea fi implementat chiar pe durata iernii care vine.
Astfel, în funcţie de veniturile pe care le au, sucevenii vor plăti 25%, 50%, 75% sau 100% din costul real al unei gigacalaorii, pentru abonaţii cu venituri mici diferenţa de tarif urmând a fi acoperită din bugetul local.
Leave a Reply