Copiii români au jucării din China de zeci de milioane de euro. Invazia de produse contrafăcute sau de proastă calitate nu le face bine nici lor, nici statului. 90% dintre jucăriile din magazine vin din Asia, multe sunt periculoase, iar vînzătorii fac evaziune fiscală.
Românii au dat anul trecut peste 170 de milioane de euro pe jucării, jocuri şi console. Două treimi din piaţă înseamnă jucării clasice, din pluş sau plastic. Potrivit estimarilor, doar jumătate se vând legal.
„Un produs conform înseamnă că este vândut într-un spaţiu autorizat, într-un magazin autorizat, poartă o etichetă în limba română, are marcajele de securitate, mai ales marcajul CE şi, nu în ultimul rând, se eliberează bonul fiscal”, spune Sorin Mierlea, preşedinte Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.
Părinţii cheltuie tot mai mulţi bani pentru a face bucurii copiilor, dar trebuie să fie atenţi ce jucării cumpără.
„Caut jucării care sunt testate înainte, mă uit mai ales să fie eco-friendly, să fie vopsele bune pentru copii”, spune un părinte.
În ţară există şi un laborator în care se testează jucăriile. Puţine ajung să fie însă verificate, iar controalele inspectorilor de la Protecţia Consumatorilor nu reuşesc să îi sperie pe vânzătorii necinstiţi.
„Există o diferenţă între piaţa din Vest şi cea din Est. O să găsim aceeaşi jucărie la calitate diferită, din păcate, şi la preţuri diferite”, spune Mihaela Nistor, managerul unui magazin online de jucării.
Sufocată de importuri, producţia locală de jucării îşi face loc cu greu pe rafturile magazinelor. Fabrica de păpuşi de la Arad, deschisă acum 65 de ani, a intrat în faliment anul trecut. Doar firmele mici, care produc pentru export păpuşi unicat sau din porţelan reuşesc să supravieţuiască.
Leave a Reply