O nouă etapă pentru acordarea de finanţări nerambursabile din fonduri publice s-a consumat la Primăria municipiului Suceava.
Cu acest prilej, prin proiectele depuse, cei care au intrat în competiţie au solicitat finanţări totale de 220.500 de lei.
Astfel, câştigătorii, precum tenisul de câmp s-au ales cu 40.000 de lei, iar şahul, cu 10.000 de lei.
Pentru susţinerea programului muzical săptămânal de către Fanfara municipiului Suceava se va disponibliza suma de 100.000 de lei, activităţile recreative pentru copii şi tineret beneficiază de 10.000 de lei; Asociaţia părinţilor şi profesorilor de la Colegiul economic „Dimitrie Cantemir” va primi 8.r00 de lei, iar „Asociaţia mereu tineri”-10.000 de lei.
Fundaţia „Sfinţii martiri Brâncovineni” a câştigat 5.000 de lei, în timp ce activităţile recreative pentru bătrâni aflaţi în situaţie de risc şi marginalizare vor avea la dispoziţie 25.000 de lei.
„Cupa bugetarului la fotbal” a fost lăsată pentru o etapă ulterioară, întrucât, de această dată, nu a avut niciun concurent.
Lungu recunoaşte că fondurile sunt destul de modeste, însă, chiar şi aşa, se înregistrează reproşuri din partea unor locuitori ai municipiului, care spun că bani ar trebui daţi în altă parte.
Lungu: “La fel ca în ultimii 10 ani, Primăria municipiului Suceava rămâne consecventă în ceea ce priveşte finanţare activităţilor sportive şi culturale. Bugetul pentru aceste activităţi sunt modice, reprezentând doar 1% din bugetul local şi nu putem să le ignorăm Aceasta în comparaţie cu alte capitole bugetare, precum Învăţământul, care are alocat până la 33% din total”.
Leave a Reply