full screen background image

Mesajul conducerii IPJ Suceava: Toleranţă zero faţă de orice faptă de corupţie

coruptie 1     Corupţia constituie o ameninţare pentru democraţie, pentru respectarea dreptului, echităţii sociale şi a justiţiei şi pune în pericol stabilitatea instituţiilor statale.

Domeniile în care corupţia se manifestă sunt foarte diversificate, aceasta fiind generată în principal de abuzul de putere exercitat de unii funcţionari, iar în secundar, de anumiţi membri ai societăţii civile, care pe fondul unor mentalităţi învechite nu recunosc propria implicare şi culpabilitate la menţinerea acestui fenomen.

În contextul angajării întregii societăţi la efortul comun de reducere a fenomenului corupţiei şi având în vedere „Planul de Acţiune pentru Prevenirea Corupţiei în rândul Personalului Poliţiei Române în anul 2014”, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, împreună cu specialişti din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie au desfăşurat de la începutul anului peste 20 de întâlniri cu poliţiştii de la nivelul subunităţilor şi posturilor de poliţie.

În cadrul întâlnirilor, a fost subliniat în mod clar şi fără echivoc  mesajul conducerii  Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava – Toleranţă Zero faţă de orice faptă de corupţie.
Drept dovadă stau cele peste 40 de lucrări ce sesizează aspecte cu privire la poliţişti înaintate de IPJ Suceava în primele 3 luni către unităţile de parchet şi DGA.

Şeful inspectoratului, comisar şef IOAN CRAP, a subliniat în permanenţă că atitudinea neconformă a celor care îmbracă haina de poliţist nu trebuie să fie manifestată de lucrătorii inspectoratului de Poliţie Judeţean. Încă din luna septembrie a anului trecut au fost sesizate instituţiile competente cu privire  la atitudini comportamentale neconforme ale unor poliţişti, demersul finalizându-se cu probarea unor fapte de natură penală.

Un sistem curat, cu oameni de probitate morală desăvârşită este garanţia unei poliţii eficiente, pusă în slujba cetăţeanului.

Iar poliţia suceveană nu duce lipsă de lucrători care să îmbrace cu mândrie haina de poliţist şi să facă cinste instituţiei Poliţiei.

Joi, 22 mai, la orele 10.00 poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Ipoteşti patrulau în cadrul unei misiuni de supraveghere a traficului pe DJ 208 A din localitatea Ipoteşti.

Pe marginea drumului poliţiştii au observat un portmoneu.

Au verificat interiorul acestuia găsind 1.064 de lei, documentele de înmatriculare ale unui vehicul şi mai multe documente personale.

Imediat, cei doi tineri poliţişti au efectuat verificări în bazele de date şi au identificat pe cel care pierduse portmoneul, un pensionar, de 78 de ani, din municipiul Suceava.

Mare i-a fost mirarea omului atunci când a fost contactat de poliţişti pentru a-şi recupera bunurile, pentru că acesta nu realizase încă faptul că îşi pierduse portmoneul, cu toată pensia pe o lună.

Sunt fapte şi gesturi care arată că Poliţia este o instituţie pusă în slujba cetăţeanului iar poliţiştii  răspund problemelor comunităţii cu profesionalism.

Conducerea IPJ Suceava reafirmă faptul că sentimentul de siguranţă şi normalitate socială presupune un efort conjugat din partea tuturor autorităţilor statului şi al organismelor neguvernamentale, bazat şi pe concursul nemijlocit al cetăţenilor.

Tocmai de aceea, poliţiştii solicită concursul tuturor cetăţenilor în sesizarea de îndată a oricăror fapte antisociale,inclusiv a unor comportamente neconforme din partea unor lucrători de poliţie, pentru a putea lupta pentru un deziderat comun caracterizat de termeni precum: Siguranţă – Încredere – Corectitudine – Cinste  – Profesionalism.

coruptie 2

comments

comments




Leave a Reply

avatar