Istoria este de multe ori ironică!
În actuala situație geo-strategică, președintele NICUȘOR DAN a propus un premier născut în Uniunea Sovietică.
EUGEN TOMAC a văzut lumina zilei în perioada de tristă amintire a lui BREJNEV, a copilărit pe timpul reformatorului GORBACIOV, după care și-a făcut studiile universitare la București și a făcut parte din PDL și PMP, urmându-și liderul spiritual TRAIAN BĂSESCU.
Să vedem cum se va înțelege de acum cu independentul NICUȘOR DAN, care, deocamdată, nu vede în el un posibil adversar…

Unul dintre liderii mai noi din PNL, DAN MOTREANU, are o părere foarte critică la adresa foștilor colegi de alianță din PSD!
El a declarat că PSD a adus modelul economic „Las Fierbinți”, mai exact consumi pe caiet, dar altcineva plătește datoria.
Păi, dacă e așa de justițiar, atunci să facă dreptate până la capăt!
Adică să ceară demisia tuturor colegilor liberali care au fost în cârdășie cu PSD, redevenit „Ciuma Roșie”!
Ia să vedem, are curaj?

Așa cum era de așteptat, marea clarvăzătoare CARMEN HARRA nu a prevăzut nici desemnarea ca premier a lui EUGEN TOMAC, nici dronele explodate la Galați și Constanța și nici măcar victoria României cu Țara Galilor, la fotbal.
Altfel spus, rămâne cum am stabilit: CARMEN HARRA e ca tramvaiul, adică zero barat…

Ascultă FAKE NEWS de miercuri, 10 iunie: