Ministerul Finanțelor pregătește o surpriză transportatorilor care vor să-și recupereze supraacciza. Rambursarea parțială a acestei taxe va avea o procedură complicată, în care ar putea fi implicat şi Registrul Auto Român.
Potrivit unor surse din Ministerul Finanţelor Publice, în noua procedură ar urma să fie completate câteva formulare, care apoi vor fi avizate de Registrul Auto Român, dacă transportatorii vor dori să-şi recupereze o parte din acciză.
În formulare vor fi incluse mai multe date despre autovehicule, inclusiv consumul de carburant. Potrivit Ministerului de Finanţe, o astfel de procedură ar pune capăt speculei cu bonuri, atunci când clienţii alimentează în benzinării şi le lasă la casă.
Transportatorii spun că această procedură este dificilă şi nu îi ajută deloc, iar consumul unui autovehicul este trecut în cartea maşinii de producătătorul acesteia şi poate fi uşor verificat de autorităţi.
Pe data de 31 martie, Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care restituie transportatorilor patru eurocenţi din supraacciza de şapte eurocenţi, intrată în vigoare pe data de 1 aprilie.
Procedura de restituire a acestei supraaccize urmează să fie detaliată ulterior într-un act normativ.
Leave a Reply