full screen background image

Elevii și preșcolarii intră în vacanță

elevi-clasa-scriu     Elevii și preșcolarii intră de vineri, după terminarea programului din săptămâna “Școala Altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun”, în vacanța de primăvară, potrivit calendarului anului școlar 2013-2014 aprobat de Ministerul Educației Naționale.

Elevii și copiii de grădiniță vor fi în vacanță în perioada 12 — 22 aprilie, urmând să se întoarcă la cursuri miercuri, 23 aprilie.

Tezele din semestrul al doilea se vor susține până la data de 23 mai.

Vacanța de vară va începe sâmbătă, 21 iunie și se va încheia duminică, 14 septembrie.

“În zilele libere prevăzute de lege nu se organizează cursuri. Unitățile de învățământ și inspectoratele școlare vor marca prin manifestări specifice data de 5 iunie — Ziua învățătorului, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar”, precizează MEN.

În vacanță vor fi și studenții, în funcție de calendarul aprobat de conducerea fiecărei universități.

comments

comments




Leave a Reply

avatar