Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis o scrisoare premierului Victor Ponta în care reia cererea privind renunţarea la creşterea anunţată a accizei la carburant, şeful statului menţionând că măsura ar genera o presiune mult prea mare şi inutilă asupra mediului economic şi asupra consumatorului.
“Stimate domnule prim-ministru Victor-Viorel Ponta, revin cu solicitarea de a renunţa la introducerea, începând cu 1 aprilie 2014, a creşterii anunţate a accizei la carburant întrucât prin această măsură s-ar pune o presiune mult prea mare şi inutilă asupra mediului economic, dar şi asupra consumatorului individual. Efectele acestei creşteri, cu 42 de bani a litrului de benzină şi motorină, se vor concretiza într-o creştere a preţurilor care va genera inflaţie, precum şi o scădere a consumului, atât la nivelul cetăţeanului, cât şi al societăţilor comerciale”, se arată în scrisoarea publicată de Preşedinţie.
Potrivit preşedintelui, în cazul transportatorilor, creşterea accizei cu 7 eurocenţi pe litru va conduce la pierderea competitivităţii la nivel regional, cu impact direct asupra cifrei de afaceri, iar în plan intern, această majorare va forţa societăţile de transport să transfere aceste costuri asupra beneficiarilor finali, generând, astfel, o creştere a preţurilor.
“Un alt domeniu potenţial afectat este agricultura, care, în anul 2013, a avut o contribuţie decisivă la înregistrarea de către România a unei creşteri economice peste aşteptări. Creşterea accizei cu 7 eurocenţi nu ar face altceva decât să frâneze o dezvoltare în continuare a acestui sector, mai ales în cazul în care condiţiile meteo nu vor fi la fel de favorabile ca şi în anul anterior. În cazul populaţiei, creşterea preţului creează un dezechilibru semnificativ între puterea de cumpărare şi venituri. Având în vedere cele menţionate anterior, vă rog, domnule prim-ministru, să luaţi în considerare renunţarea la aplicarea măsurii de creştere a accizei la carburant, dat fiind că bugetul aprobat pentru anul 2014 include rezerve care pot fi folosite astfel încât această creştere de preţuri nu este necesară”, scrie preşedintele.
Leave a Reply