Liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că parlamentarii liberali nu vor semna moţiunea de cenzură propusă de PDL, apreciind că ultimatumul dat de democrat-liberali seamănă cu cel dat României de URSS.
“Nu ne vom răzgândi, am fost sunat cu puţin timp înainte de domnul Tinel Gheorghe şi i-am spus că este o decizie a partidului. Cu câteva minute înainte am primit şi textul moţiunii, nu am apucat să-l parcurg. În privinţa termenului pe care îl dau domnii de la PDL, poate să fie şi de 24 de ore şi de 48 de ore, asta sună un pic a ultimatum dat în ’40 de URSS la adresa României. Nu cred că domnul Tinel e atât de fioros încât să… şi puterea grupului să ne inspire teamă”, a spus Scutaru.
El a menţionat că vor putea exista subiecte pe care PNL şi PDL să colaboreze în Parlament în momentul în care liberalii vor iniţia moţiuni, iar democrat-liberalii vor avea posibilitatea să le voteze.
Liderul deputaţilor PNL a reiterat faptul că decizia partidului este de a depune moţiune de cenzură în luna mai, în cazul în care Guvernul nu va reduce CAS şi nu va introduce măsura neimpozitării profitului reinvestit.
Scutaru a menţionat că săptămâna viitoare grupul PNL va depune o solicitare pentru iniţierea unei dezbateri în Camera Deputaţilor pe priorităţile economice ale Guvernului, la care să participe premierul Victor Ponta, ministrul de Finanţe, Ioana Petrescu, şi cel al Bugetului, Liviu Voinea.
El a susţinut că propunerea liberalilor este ca această dezbatere să aibă loc în cel mult două săptămâni.
PDL a strâns până în prezent 90 de semnături pentru moţiunea de cenzură “Guvernul Ponta III – România fără viitor!” şi mai are nevoie de 54 pentru a o depune la Parlament, a declarat, miercuri, prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul, arătând că PNL are 48 de ore pentru a o semna.
Leave a Reply