full screen background image

Noul Guvern va merge pe 4 martie în Parlament

ioan chelaru     Noul Guvern se va prezenta pe 4 martie în faţa Parlamentului pentru a obţine votul de încredere, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, vicepreşedintele Senatului, social-democratul Ioan Chelaru.

”Nu ne plângem, am tot sperat că mergem împreună cu PNL. S-a pus punct aseară, suntem bărbaţi politici, viaţa merge înainte, politica merge înainte, România are nevoie de a fi condusă. Încercăm zilele viitoare cu forţele politice din Parlament cu care credem că încă suntem compatibili să construim, să completăm Guvernul şi marţi, pe 4 martie, să ne prezentăm cu el în Parlament pentru a obţine votul de încredere”, a afirmat vicepreşedintele Senatului.

Ioan Chelaru a adăugat că a aflat ”cu părere de rău” decizia de ieşire de la guvernare a PNL şi crede că explicaţiile lui Crin Antonescu cu privire la această hotărâre sunt incomplete.

”Chiar am pus suflet pentru a crea o echipă, pentru a ne debarasa de Traian Băsescu şi pentru a schimba lucrurile în bine. Din păcate, când începusem să construim mai solid, lucrurile s-au schimbat în sensul că domnul Antonescu a cedat, nu ştiu de ce. Explicaţiile dumnealui pot părea, în parte, viabile, dar cred că în spate mai stau şi alte lucruri, alte gânduri, şi mai mult ca sigur un proiect al dumnealui pe care îl construieşte cu PNL şi cu alţii”, a precizat vicepreşedintele Senatului.

comments

comments




Leave a Reply

avatar