Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni că USL a decis modificarea Legii electorale astfel încât la Camera Deputaţilor să se revină la votul pe listă iar numărul deputaţilor să fie de maximum 300.
“Alte obiective foarte importante şi alte decizii sunt modificarea Legii electorale în sensul în care în raport şi cu prevederile noii Constituţii numărul maxim de parlamentari în Camera Deputaţilor să fie de 300 şi în care să revenim la formula proporţionalităţii directe, deci un vot de liste pentru Camera Deputaţilor. Argumentele pentru această formulă sunt binecunoscute. Ele permit înainte de toate reprezentarea la nivel politic a tuturor forţelor politice semnificative într-o măsură care să permită cea mai bună reprezentare a tuturor curentelor politice din societatea românească cu susţinere populară”, a afirmat Antonescu, într-o conferinţă de presă.
Antonescu a mai spus că un număr mai mic de deputaţi asigură o întărire a prestigiului parlamentarilor. De asemenea, el a arătat că numărul de 300 de deputaţi va fi trecut şi în Constituţie, pentru a împiedica fluctuaţiile.
Leave a Reply