Rata de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune a ajuns la 25,96%, la sfârşitul lunii noiembrie, în creştere cu 1,4% faţă de octombrie, potrivit datelor publicate de Ministerul Fondurilor Europene.
România a atras 4,98 miliarde de euro, până la sfârşitul lui noiembrie, ceea ce reprezintă 25,96% din fondurile structurale şi de coeziune alocate în perioada 2007-2020. În octombrie, rata de absorbţie a fost de 24,56%, astfel că luna trecută creşterea a fost de 1,4%.
În ceea ce priveşte declaraţiile de cheltuieli transmise la Comisia Europeană acestea sunt în valoare de 5,15 miliarde de euro (26,83%), faţă de 4,96 miliarde de euro (25,85%) în octombrie.
Cea mai mare rată de absorbţie se înregistrează pe Programul Operaţional Regional – 44,19% (1,64 miliarde de euro), unde creşterea a fost de 1,8%.
Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) a avut cea mai mare creştere în procente în noiembrie – 3,05%, de la 14,45% (369 milioane de euro) la 17,50% (447 milioane de euro).
Trei programe – POS Transport, POS Mediu şi Programul Operaţional Asistenţă Tehnică – au avut creşteri de sub un procent.
Plăţile interne către beneficiari au ajuns la 32,53 miliarde de lei (34,15%), în noiembrie, faţă de 31,21 miliarde de lei (32,48%) în octombrie.
Ministrul Eugen Teodorovici şi-a propus la preluarea mandatului, în decembrie 2012, o rată de absorbţie de 50% până la sfârşitul anului 2013.
În luna martie, la Conferinţa MEDIAFAX Talks about SMEs, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat că în acest an România are obligaţia să emită facturi de 6,5 miliarde de euro pentru investiţii din fonduri europene, ceea ce înseamnă o creştere a gradului de absorbţie de la 12% anul trecut la 50%.
La 8 noiembrie, Eugen Teodorovici a declarat, la “Atelierele Viitorului” organizate de PSD, că până la finele anului se va ajunge la 30% absorţie a fondurilor europene.
Leave a Reply