full screen background image

Dascălii din judeţ au asigurate salariile pe 2013

florin-sinescu-1     Reprezentantul Guvernului în teritoriu spune că făcut o intervenţie la Ministerul Educaţiei, prin care s-a solicitat asigurarea drepturilor salariale până la încheierea anului, acesta însemnând, per total 2013, circa 13,5 milioane de lei.

“Vreau să asigur că, atât Inspectoratul Şcolar, cât şi instituţia noastră, au făcut toate demersurile. Exista un deficit de 1,9 milioane de lei, în ceea ce priveşte asigurarea salariilor, însă acest lucru a fost rezolvat. Se va vedea, din redistribuire, dacă această sumă este suficientă, în caz contrar o vom corecta. De aceea nu cred că vor fi probleme în acest sens”, a spus prefectul.
Florin Sinescu a precizat că, în cadrul Comisie tripartite de dialog social a avut foarte multe întâlniri cu liderii sindicaliştilor din sistemul educaţional judeţean,  revendicările şi propunerile acestora fiind înainte, spre soluţionare, Guvernului.

Pe de altă parte, pentru aspectele punctuale, s-a reuşit o rezolvare pe plan local.

La rându-i, primarul municipiul reşedinţă de judeţ, Ion Lungu, a declarat că în Suceava nu există vreun impediment privind achitarea drepturilor dascălilor, în noiembrie, cu această destinaţie, primindu-se 4,5 milioane de lei.

“Din ceea ce am discutat cu şefii de centre bugetare, la întâlnirea de miercuri, precum şi cu specialiştii Primăriei, cheltuielile sunt asigurate de până la sfârşitul anului”, a explicat Lungu.

comments

comments




Leave a Reply

avatar