Ieri, la ora 12.30, Adrian D., de 39 de ani, din municipiul Rădăuţi, administrator al unei societăţi comerciale a sesizat poliția, prin “S.N.U.A.U 112”, despre faptul căpersoane neidentificate au pătruns prin efracţie în biroul societății, de unde au sustras bunuri.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie, prin forțarea unui geam termopan, persoane necunoscute au pătruns din interiorul biroului de unde au sustras două monitoare, o imprimantă, un laptop şi două telefoane mobile.
Cercetările continuă, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.
Leave a Reply