Doza de educaţie (DDE) – În weekend-ul acesta, pe 5 octombrie marcăm Ziua Mondială a Profesorului. Ziua celor care predau, corectează, notează, explică, reformulează, repetă și… respiră adânc înainte să întrebe: „Cine nu și-a făcut tema și de ce?”
Nu știu câți dintre noi – ca profesori – ne luăm, anual o pauză, să ne bucurăm de această zi. Cel mai probabil ne prinde tot între un consiliu, o fișă de observație și un copil care-și caută creionul în penar de 10 minute.
Și totuși… e ziua noastră. A celor care, de ani întregi, își duc sufletul la catedră, împărțit în 50 de minute și 30 de elevi. A celor care își schimbă vocea când citesc o poveste la clasa I și tonul când predau trigonometrie la a X-a. A celor care știu ce înseamnă să fii între „prea sever” și „prea permisiv” și care navighează acest ocean de nuanțe zilnic, fără busolă clară.
Dar, dacă tot e să fie ziua noastră, să spunem și lucrurilor pe nume. Meseria de profesor nu mai are de mult un manual de utilizare. Uneori ne simțim ca niște Moși Crăciuni uitați în iunie, alteori ca niște polițiști de circulație pe autostrada emoțiilor adolescenților. Într-o zi ești mentorul ideal, în alta – ești ținta glumelor de pe grupul de WhatsApp al clasei.
Și cu toate astea… rămânem.
Rămânem pentru zâmbetul sincer al unui copil care ne spune „a fost fain azi”. Pentru mesajul timid de la un fost elev: „vă mai am în minte și-acum, când recitesc Bacovia”. Pentru momentele în care, fără să vrem, am fost pentru cineva singurul adult care l-a văzut cu adevărat.
Să nu uităm însă și ironia subtilă a destinului: un profesor adevărat învață toată viața. Nu doar să țină pasul cu programa, ci și cu sufletele generației de azi. Pentru că azi, mai mult ca oricând, educația nu se mai face doar cu pixul roșu, ci cu multă inteligență emoțională. Și cu răbdare. Și cu blândețe. Și cu nervi reparați pe drum.
Iar dacă ești profesor și simți uneori că alergi într-un maraton cu lecții neînvățate, elevi cu gândul în altă parte și părinți care te măsoară cu lupa… respiră. Pentru că ceea ce faci contează. Poate nu azi. Poate nu în modulul ăsta. Dar undeva, în tăcere, ai plantat ceva.
Și poate că ziua profesorului nu e despre aplauze, flori și speech-uri motivaționale. Poate că e doar despre a-ți aminti, preț de 3 minute, că ești unul dintre oamenii care chiar pot schimba lumea… începând cu pauza mare.
Fii profesorul pe care ai fi vrut să-l ai. Sau pe care ți-ai fi dorit să-l aibă copilul tău. Cu tot ce înseamnă asta: limite clare, privire blândă și o doză sănătoasă de umor și umanitate.
prof. Maria Adriana Nichitean
