full screen background image

Scule şi cabluri electrice de 10.000 de lei, furate de la o societate din Suceava

flex    Ieri, la ora 11.00, Marinela L., de 45 de ani, din municipiul Suceava, administrator al unei societăţi comerciale, a sesizat poliția despre faptul că, în perioada 26-28 octombrie, persoane necunoscute au sustras, din punctul de lucru al societăţii, situat în municipiul Suceava, mai multe scule şi cabluri electrice.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că autorii au forţat uşa de acces în hala societăţii şi, din interior, au sustras o drujbă, un aparat de tăiat asfalt, un flex, o maşină de găurit, un invertor de sudură, o bicicletă, cabluri și prelungitoare electrice.

Valoarea bunurilor sustrase a fost estimată la suma de 10.000 de lei.

Cercetările continuă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului.

comments

comments




Leave a Reply

avatar