full screen background image

Ion Iliescu le ia apărarea traseiștilor

Ion Iliescu     Preşedintele de onoare al PSD găseşte circumstanţe atenuante pentru racolările pe care le face PSD în rândul parlamentarilor PPDD.

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu a devenit avocatul politicienilor traseişti. Fostul șef al statului susţine că partidele sunt de vină dacă membrii lor migrează la formaţiunile aflate la guvernare.

Ion Iliescu avea, însă, o altă opinie despre cei care au dezertat în 2010 din PSD pentru a pune bazele UNPR. Atunci îi numea trădători şi cerea partidului să nu-i primescă niciodată înapoi. Acum, aceştia sunt aliaţii PSD, iar preşedintele lor, Gabriel Oprea, este vicepremier.

„Un partid serios nu-și pierde militanții. Când nu are suficientă substanță și rădăcini își pierde militanții. Mă uit și în Occident, sunt ţări cu o tradiție mai mare de viaţă de partid și există astfel de… Nu trebuie dramatizate lucrurile…”, a afirmat Ion Iliescu.

În urmă cu trei ani, când PSD, aflat în opoziţie, se confrunta cu dezertări pe bandă rulantă, Ion Iliescu avea o cu totul altă abordare.

„Din păcate, am avut şi de astă dată faliţii noştri, care au dat bir cu fugiţii (…) Să nu vină înapoi (…) Să nu mai căutăm fripturişti din ăştia (…) Au trădat. Au fost aleşi pentru ceva şi slujesc altă cauză azi”, spunea, în decembrie 2010, preşedintele de onoare al PSD.

Social-democraţii „au racolat” până acum 15 parlamentari din opoziţie, majoritatea de la PPDD.

comments

comments




Leave a Reply

avatar