Doza de educaţie (DDE) – E vară, deci ar trebui să fim toți bronzați, relaxați și cu zâmbetul cât pepenele. Vacanța ne bate pe umăr, postările de pe rețele sociale strigă: „trăiește clipa!”… și totuși, unii dintre noi nu se simt deloc în vacanță. Ba dimpotrivă.
Poate ai observat și tu – mai multă oboseală decât tihnă, un chef de socializare care stă pe pauză, o anxietate care nu ține cont că ai soare în față și mare în prim-plan. Ești mai iritabil, dormi prost, și parcă totul e… prea mult. Ei bine, nu e lene, nu e toană și nu e lipsă de recunoștință. Se cheamă depresie… de vară, și da, există.
Chiar dacă sună paradoxal, unii oameni se confruntă vara cu o formă atipică de depresie sezonieră. E acea stare ciudată în care afară e lumină multă, dar în tine e tot mai întuneric. Motivul? Corpul și creierul nostru sunt mai sensibili decât ne place să credem – chiar și cei care spun, pe un ton sigur: „mie nu mi se întâmplă așa ceva”.
Căldura excesivă poate fi epuizantă, mai ales pentru cei care nu se împacă bine cu +35 de grade la umbră și nici cu ideea că trebuie să zâmbești non-stop „că doar e vară”. Zilele lungi dereglează ritmul biologic, somnul devine superficial sau insuficient, iar oboseala emoțională se instalează lent, dar sigur.
Iar presiunea socială… ah, presiunea! Vara vine cu o listă invizibilă de „așteptări”: să fii fericit, să călătorești, să ai poze reușite, trup tonifiat, distracție la maxim și chef de viață non-stop. Iar dacă nu le bifezi, începi să te întrebi: „Oare cu mine e ceva în neregulă?” – Nu. Cu așteptările e problema.
Mai punem în amestec și schimbările de rutină, programul dat peste cap, aglomerația urbană, zgomotul constant, și obținem un cocktail emoțional nu tocmai… festiv. Nu are umbrelută, dar are anxietate, iritabilitate, insomnie și o doză de vinovăție că „nu simți vara cum trebuie”. Și mai e și comparația – eterna comparație. „Uite ce bine se distrează ceilalți, de ce nu simt și eu la fel?” Asta nu e vară, e o cursă cu obstacole prin starea altora.
Așadar, dacă ești profesor, părinte, adolescent sau pur și simplu un om cu o inimă care bate un pic mai greu vara asta, află că nu ești singur și nu e nimic în neregulă cu tine. Doar că uneori, corpul spune „oprește-te”, chiar și când lumea îți spune „hai!”
Vara nu e un concurs de fericire. Dacă simți că nu poți dansa pe muzica sezonului, nu te forța – pune-ți căștile tale. Caută tihna, nu spectacolul. Și dacă e greu, cere ajutor. Uneori, cel mai sănătos lucru pe care-l poți face vara e să-ți dai voie… să simți… cu tot cu nori.
prof. Maria Adriana Nichitean