VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Cine are ore, să le ducă!

Doza de educaţie (DDE) – Din toamna lui 2025, profesori din toată țara vor experimenta o nouă formă de „recompensă”: două ore în plus la norma de predare. Nu laptopuri, nu bonusuri, ci mai multă tablă, mai multă cretă și ceva mai puțin timp pentru respirație.

E ca atunci când vii obosit acasă și cineva îți mai pune în brațe două sacoșe și-ți zice: „Poți, tu ești puternic!”… Mulțumim. Simțeam nevoia.

Sigur, orele în plus se doresc a fi „eficiente” – pentru sistem, nu neapărat pentru profesori. Dacă ești mentor, primești patru. Dacă ești în învățământ special, se rotunjesc și acolo. Profesor de instruire practică? Te apropii deja de programul unui sportiv de performanță.

Dar să revenim puțin și la directorii de școli – acei minunați oameni care, în afară de predat, sunt și contabili, gestionari, negociatori, psihologi de cancelarie, și uneori, terapeuți de urgență pentru elevi, părinți și colegi. Ei vor fi degrevați de 30% din normă, dar nu mai pot face ore în plus remunerate. Cu alte cuvinte: „Fă mai mult, dar nu cere nimic în schimb. Eventual, zâmbește!”

Toate aceste schimbări vin, aparent, în numele eficienței și al bugetului. Însă, dincolo de calcule și formule, stă o întrebare simplă, dar apăsătoare: cât de mult putem cere unei persoane fără să-i afectăm sensul muncii?

Pentru că educația nu se face cu pixul pe buget, ci cu oameni care își pun inima și mintea în fiecare oră – fie ea prima din zi sau a 20-a din săptămână.

Așa că, dragi profesori, nu uitați: orele pot fi doar niște cifre pe hârtie, dar voi sunteți mult mai mult decât niște numere într-un tabel Excel. Voi sunteți cei care puteți aduce magie în săli de clasă, care transformați cifre și cuvinte în povești care rămân în suflete.

Știu că uneori sistemul pare un labirint birocratic fără ieșire, cu hârtii care nu se termină și ședințe care par să nu aibă alt scop decât să vă amintească cât de greu e.
Dar în spatele fiecărei ore, fie că e una în plus sau una mai puțin, rămâne o misiune mult mai importantă: aceea de a modela viitorul. Și niciun calculator, niciun ordin de ministru, niciun procentaj din norma didactică nu vă poate lua asta.

Pentru că în final, educația nu e despre ore, ci despre inimi.

prof. Maria Adriana Nichitean

Ascultă episodul
Pauză
Sorry, no results.
Please try another keyword

    Distribuie

    Din aceeși categorie

    Cine are ore, să le ducă!

    Directorul – omul orchestră cu baghetă de hârtie

    Pantera neagră era maidaneză…

    O pătrățică de poezie

    Emisiuni sugerate

    Doza de Educație

    FAKE NEWS - pamflet