Doza de educaţie (DDE) – Vinerea asta, fix înainte de weekend, când toată lumea se pregătește de „deconectare activă” (adică să stea), e și Ziua Mondială a Pescuitului. Da, există. Și nu, nu e doar pentru cei care pleacă dimineața la 4 cu undița, o ladă de bere și o promisiune solemnă că „vin acasă devreme”.

Pescuitul nu e doar sport, e stil de viață. Unul în care tăcerea devine conversație, iar răbdarea – antrenament mental. Pe scurt, e singura activitate în care stai nemișcat ore în șir și lumea te felicită pentru asta. Să ne înțelegem: nu prinzi întotdeauna ceva, dar vei avea oricum o poveste bună.

Și aici intervine celebra artă a pescarului: exagerarea poetică. A prins un crap cât copilul, dar n-are poze. A tras somnul de lansetă ca un taur, dar s-a rupt firul „fix atunci”. A stat nemișcat trei ore, cu soarele în ceafă, și tot ce-a prins a fost un oblete cât o agrafă — dar, culmea, a plecat acasă mai liniștit ca după un concediu.

De fapt, exact asta face pescuitul: oprește zumzetul mental. Te scoate din gândurile în spirală, din notificări, din „task-uri urgente”. E mindfulness rural, fără aplicație mobilă. Doar tu, natura, poate un prieten de tăcut frumos lângă tine și, uneori, o broască ce trece cu superioritate prin cadru.
Pentru copii, poate fi o lecție bună despre răbdare. Pentru adulți, despre limitele controlului – că uneori, oricât ai vrea, peștele nu mușcă. Și e în regulă. Pescuitul e una dintre puținele activități în care rezultatul nu contează chiar atât de mult ca starea de a fi acolo.

Nu e de mirare că mulți psihologi recomandă activitățile în natură ca formă de reconectare cu sinele. Iar pescuitul e, în esență, un pretext minunat să fii cu tine, în tăcere, dar fără presiune.

Azi, chiar dacă n-ai undiță sau baltă, dă-ți voie la un moment de pauză. Gândește-te ca un pescar: nu tot ce prinzi e trofeu, dar tot ce trăiești contează. Exagerează mai puțin cu graba și mai mult cu bucuria lucrurilor simple.

prof. Maria Adriana Nichitean