Doza de educaţie (DDE) – Pe 20 iunie, marcăm Ziua Mondială a Refugiaților. O zi care ne cere nu doar să reflectăm la suferința celor care au fost forțați să-și părăsească țara, ci și să ne revizuim modul în care îi privim.
În februarie, am participat la un eveniment care comemora – cu discreție și durere – încă un an de război în Ucraina. Refugiați stabiliți temporar în România își prezentau orașele natale: Odesa, Harkiv, Mariupol, Lviv… Nume pe care le auzim zilnic în știri, dar pe care acolo le rosteau cu drag, cu dor, cu lumina din ochii celor care vorbesc despre „acasă”.
Și m-am trezit fără cuvinte. Pentru că nu erau orașele gri și cenușii pe care mintea noastră, involuntar educată de clișee, le-ar fi imaginat. Erau locuri elegante, vibrante, pline de viață, cultură și rafinament. Și-atunci m-am întrebat, cu un nod în gât: cum e să fugi dintr-un loc atât de frumos… și să nu știi dacă te vei mai întoarce vreodată?
Ziua Mondială a Refugiaților ar trebui să ne amintească nu doar de dramele pe care le trăiesc acești oameni, ci și de cum alegem noi să-i vedem.
Am auzit adesea remarci precum: „Dar ce refugiat e ăla care vine cu BMW?”. De parcă durerea s-ar măsura în marca mașinii, iar un om care fuge de război trebuie să fie desculț, cu o bocceluță în mână și privirea în pământ, ca să fie demn de empatie.
Dar nu. Refugiatul de astăzi poate fi psiholog, profesor, medic, ospătar, inginer sau artist. Poate avea studii, visuri, copii, casă, o viață normală. Și nu a ales să plece – a fost forțat. Dacă a reușit să fugă cu mașina personală, poate e doar pentru că a avut timp să-și ia viața, nu și să-și lase în urmă identitatea.
Și atunci, de ce-l judecăm? De ce să nu-l ajutăm să-și păstreze ceea ce-l definește – umanitatea, demnitatea, speranța?
Empatia nu se declară la graniță și nici nu se cântărește în haine ori bunuri. Se arată în modul în care alegem să privim oamenii din fața noastră.
Astăzi, de Ziua Mondială a Refugiaților, hai să nu ne refugiem în prejudecăți. Ci în omenie. Pentru că atunci când judeci un refugiat după aparențe, te dezbraci tu de propria ta umanitate.
prof. Maria Adriana Nichitean
