full screen background image

Strada Marchian intră în reabilitare. Vor fi restricții de circulație!

Luni, 27.05.2024, începând cu ora 19.00, una din cele mai intens circulate artere din oraș, strada Marchian, va avea restricții de circulație pe fondul lucrărilor de reabilitare.
Intervențiile vor demara pe tronsonul cuprins între intersecțiile cu Bulevardul Mihai Eminescu și strada Cuza Vodă și vor continua până la intersecția cu Calea Națională.
Vor fi efectuate lucrări de frezare și asfaltare, în termen de 6 zile lucrătoare.
Pentru a diminua aglomerația din trafic și pentru a respecta termenul impus, se va interveni și pe timpul nopții, doar dacă va fi necesar.
“Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și rugăm șoferii să circule pe rute alternative și să nu mai parcheze autoturismele pe strada Marchian. Vă mulțumim pentru înțelegere”, este mesajul primarului municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.

comments

comments