Doza de educaţie (DDE) – Am citit de curând un interviu acordat de poeta Ana Blandiana, cea ale cărei versuri m-au purtat și poate au purtat și pe parte din domniile voastre în visare, în perioada adolescenței și nu numai.
Și pe cât m-au încântat gândurile puse în versuri cu ani în urmă, pe atât m-au dezamăgit gândurile exprimate în cuvintele de acum. Afirmă doamna Blandiana că „…înafară de clasa politică care e până la urmă totuși, o minoritate, răul din societatea românească este în sistemul de învățământ.” Acestui rău, dumneaei îi oferă și o rezolvare… „profesorii să simtă din nou că sunt apostoli, nu slujbași.” Iar ultima etichetă pusă e datorată faptului că doamna Blandiana consideră că în fiecare grevă profesorii „Au pus în discuție numai banii.”…
Aceste afirmații m-au dezamăgit în primul rând pentru că dovedesc o necunoaștere a sistemului din interior, ilustrând superficial o imagine de ansamblu, ce pare să fi devenit un trend… Când vorbești despre profesori să spui că sunt interesați mai mult de banii de la slujbă și mai puțin de valorile și principiile care să le asigure apostolatul…
Trebuie să recunosc că în ultimul timp am început să fac alergie la acest tip de îndemnuri care încercă să-l canonizeze pe profesor, făcându-l un soi de super-erou, care poate sări toate treptele piramidei de nevoi a lui Maslow, interesat doar de autodezvoltare și sacrificiu pentru cunoștere, chiar dacă nevoile de la bază nu sunt îndeplinite. Profesorul trebuie să fie lumina, candela călăuzitoare, apostolul de pus în ramă în preajma vreunui sfânt… Chiar așa trebuie să fie profesorul???
M-aș mulțumi cu un profesor ale cărui valori solide nu se zdruncină nici din cauza schimbărilor de legi, nici din cauza lipsei metodologiilor de aplicare a legilor, nici din cauza regulamentelor veșnic neclare și lacunare. Cu un profesor la care elevii nu privesc ca la un apostol, ci ca la o persoană apropiată, pe care o respectă pentru mulțimea de cunoștințe pe care le are și mai mult, pentru felul în care știe să le transmită. M-aș mulțumi cu profesori care caută și găsesc calea de comunicare eficientă cu părintele nemulțumit de o notă, cu profesori care au răbdarea de a le explica părinților că nu sunt dușmani, ci împreună construiesc binele copiilor.
Dinafară lucurile sunt puse sunt semnul nepăsării și superficialității. Dinăuntru lucurile se văd mai nuanțat, fără generalizări, cu neliniști și încercări de a face lucrurile mai bine.
Profesorii nu-și mai doresc acum să fie apostoli… Sunt mulțumiți dacă reușesc să țină pasul cu schimbările, să rămână în echilibru și să construiască, atât cât, pot pentru viitor.
prof. Maria Adriana Nichitean
