Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii ,, Mihai Eminescu”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, în parteneriat cu Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, expoziția „ Pe urmele lui Eminescu”.
Expoziția este organizată cu ocazia Zilei Culturii Naționale și va fi vernisată, în data de 15 ianuarie 2024, în sala „Arta” a Muzeului Județean Vaslui „Ștefan cel Mare”. Expoziția de grafică „Pe urmele lui Eminescu” conține 101 lucrări din patrimoniul Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii „ Mihai Eminescu”, sub semnătura artistului Spiru Vergulescu (1934 – 2007).
Pictorul Spiru Vergulescu, a mers , între anii 1988 – 1989, împreună cu soția sa Gunka Vergulescu, într-un periplu pe urmele poetului, schițând în tuș pe hârtie locurile ce amintesc de Eminescu, începând cu satul copilăriei poetului, Ipotești, pădurea și lacul, continuând cu imaginile pitorești ale târgurilor de altădată legate de numele poetului: Botoșani, Iași, Blaj, Giurgiu, Târgu Mureș, Brașov, Oravița, Sibiu, Lugoj, Arad,Văratic. Periplul pe urmele lui Eminescu a continuat peste hotare, pictorul Spiru Vergulescu surprinzând și imortalizând în reprezentările grafice locuri din Cernăuți, Chișinău, Odessa, Viena și Berlin.
Fiecare dintre lucrările grafice sunt însoțite de comentarii scrise de pictor, strofe sau de câte un vers din lirica eminesciană.
Expoziția va fi vernisată de Cotinel Munteanu, muzeograf, șef serviciu, Memorialul Ipotești și se va afla la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui până în data 15 mai 2024.
Vă recomandăm să citiți și:
ZILELE EMINESCU – ZIUA CULTURII NAȚIONALE LA MEMORIALUL IPOTEȘTI