full screen background image

Management performant pentru Municipiul Fălticeni

Primarul Cătălin Coman a anunţat un moment semnificativ în evoluția administrației publice locale – încheierea proiectului “Management performant pentru Municipiul Fălticeni”.

“Acest proiect, demarat cu scopul clar de a transforma și moderniza modul în care Primăria Municipiului Fălticeni interacționează cu cetățenii, a atins acum etapa finală.”, a declarat Coman, care a mulţumit şi colaboratorilor din acest proiect: Perform Soft Development, Public Research, SIA Teritorial Invest și Mindsoft IT Solutions, împreună cu CertSign SA.

Proiectul și-a propus să consolideze capacitatea instituțională și să eficientizeze activitatea la nivelul Primăriei prin obiective specifice, precum introducerea instrumentelor de management al calității și performanței, simplificarea procedurilor administrative, și dezvoltarea competențelor personalului.

“Suntem mândri să anunțăm că am reușit să implementăm măsuri care facilitează accesul cetățenilor la servicii publice eficiente și transparente. Prin digitalizare și adaptarea procedurilor interne, am redus birocrația și am îmbunătățit calitatea serviciilor.”, a precizat Coman,

Acest proiect este o completare a unui alt proiect cu finanțare europeană, “Planificare strategică și simplificarea procedurilor administrative la nivelul Municipiului Fălticeni”, implementat cu succes anul trecut și care își dovedește deja utilitatea pentru cetățeni și Primărie.

Conceptul proiectului este de “one-stop shop” pentru servicii publice electronice, ceea ce permite cetățenilor acces simplificat la toate serviciile necesare într-un singur loc, 38 de servicii noi (de tip front-office), printre care se numără:
– Programări online pentru obținere acte de identitate, pentru transcrieri de documente de stare civilă;
– Raportare de incidente de pe raza municipiului, cu posibilitatea indicării pe hartă și furnizării de imagini de la fața locului;
– Cereri de închiriere terenuri de pe domeniul public/privat al UAT, de concesiune sau prelungire a concesiunilor, actualizări informații parcări de reședință, închirieri utilaje ale Direcției de Utilități Publice din cadrul Primăriei Fălticeni
– Cereri de eliberări adeverințe din registrul agricol, atestate de producător și carnet de comercializare
– Cereri de eliberare a certificatelor de atestare fiscală
– Depuneri declarații fiscale pentru stabilirea impozitului pentru terenuri, clădiri și mijloace de transport, inclusiv scoaterea din evidență a mijloacelor de transport.

Multe dintre aceste servicii sunt destinate atât persoanelor fizice cât și persoanelor juridice, iar siguranța datelor transmise către primărie este asigurată de una dintre cele mai importante firme de securitate cibernetică, CertSign SA, prin folosirea celor mai moderne tehnologii, prietenoase cu mediul, de tip paperless (fără hârtii tipărite).

Interacțiunea cu administrația publică locală poate fi evaluată online prin completarea unui chestionar de satisfacție, pentru a putea crește calitatea serviciilor.

Solicitările cetățenilor (persoane fizice și juridice) sunt procesate prin instrumente de tip back-office implementate prin acest proiect, cum ar fi: modul dispecerat, modul poliție locală, modul BI, sistem GIS, soluție pentru gestionarea și colectarea taxelor din exploatarea locurilor de parcare, soluție pentru managementul Contractelor și al Concesiunilor.

Rezultatele acestui proiect aduc beneficii semnificative comunității noastre. Cetățenii beneficiază de proceduri administrative simplificate și accelerate, ceea ce înseamnă mai puțin timp și efort necesar pentru accesarea serviciilor publice. Îmbunătățirea calității serviciilor publice și creșterea transparenței au contribuit la dezvoltarea unei administrații publice mai eficiente și responsabile.

“În timp ce acest proiect se încheie, vom rămâne angajați în identificarea și implementarea celor mai bune practici pentru a asigura că administrația noastră locală rămâne la standardele cele mai înalte și răspunde nevoilor cetățenilor noștri.
Încă o dată, aș dori să adresez mulțumirile mele către toți cei implicați și să vă asigur de angajamentul nostru continuu de a servi comunitatea noastră cu integritate. Împreună, vom continua să lucrăm pentru un viitor mai prosper pentru Municipiul Fălticeni.
Sunt mândru să fac parte din această echipă și abia aștept să vedem ce urmează. Hai să păstrăm această energie și să continuăm să facem împreună lucruri bune pentru Municipiul Fălticeni. Vă mulțumesc tuturor!”, a încheiat primarul Cătălin Coman.

Mai multe puteţi afla mai jos, din conferinţa de închidere a proiectului:

 

 

POCA 2 FALTICENI PREZENTARE Generala Proiect

 

 

comments

comments