full screen background image

PRI: Nicu Ceauşescu, condamnat (1990)

Pe repede înapoi (PRI) – Data de 21 septembrie poate rămâne în istoria recentă printr-un fapt cu multe semnificații, petrecut în anul 1990.

Atunci, Tribunalul Militar București îl condamna pe NICU CEAUȘESCU la 20 de ani de închisoare, 10 ani de interdicție a unor drepturi și degradare militară.

În vârstă de 39 de ani, fiul fostului președinte comunist era făcut răspunzător pentru infracțiuni extreme – genocid, omor deosebit de grav și subminare a economiei naționale.

Procesul a durat doar 4 luni și a fost presărat cu ceea ce astăzi numim grave anomalii judiciare, în sensul că multe dintre dovezile prezentate de procurori nu se bazau pe fapte concrete, ci pe zvonuri sau minciuni.

Dar, atunci, în vâltoarea evenimentelor care au dus la schimbarea regimului, aceste amănunte nu aveau prea mare importanță, primând dorința de a-i pedepsi pe capii regimului dictatorial.

Logica acuzării era simplă: NICU CEAUȘESCU a fost prim-secretarul județului Sibiu, acolo s-au înregistrat morți și răniți în timpul revoluției, așa încât este vinovat!

Toate celelalte amănunte erau lăsate deoparte.

Pentru “prințișor” – așa cum era numit în presa acelor vremuri – aveau să urmeze ani grei, presărați cu alte decizii judecătorești contradictorii.

În 1991, dosarul este rejudecat și pedeapsa i se reduce la 16 ani de închisoare.

Un an mai târziu, este condamnat la 5 ani închisoare pentru port ilegal de armă, după care este pus în libertate condiționată pe motive medicale.

Dar problemele de sănătate nu au mai avut răbdare cu el – în 1996 deceda la o clinică din Austria, după o hemoragie digestivă extinsă, cauzată de ciroză.

Bogdan Diaconiţa

comments

comments