full screen background image

Scrisori pentru reluarea curselor aeriene

Președintele Consiliului Județean Suceava, GHEORGHE FLUTUR, solicită sucevenilor din diaspora să adreseze scrisori principalelor companii aeriene, prin care să solicite reluarea unor curse internaționale.

Demersul vine după ce Wizz Air a anunțat că, de pe 28 octombrie, va renunța la cursele din Suceava spre Larnaca, Eindhoven, Bruxelles, Paris și Bologna.

În acest context, FLUTUR îndeamnă diaspora să se organizeze și să solicite companiilor aeriene, prin mesaje și scrisori, reintroducerea unor rute.

“Vă îndemn să facem echipă în acest demers comun, și-mi exprim încrederea că vom convinge operatorii aerieni să deschidă sau să redeschidă linii de zbor din Suceava spre destinații europene importante” a menționat președintele Consiliului Județean Suceava.

El a spus că a luat deja legătura cu mai multe companii interne și internaționale, adăugând că administrația județeană va continua să dezvolte infrastructura aeroportului prin construirea celui de-al treilea terminal, a unei clădiri de securitate și a unui nou drum de acces.

Pe 7 septembrie 2023, Wizz Air a anunțat planurile de ajustare a rețelei și de optimizare a activității din România pentru a crește fiabilitatea operațională pentru clienții locali. Mai exact, compania aeriană își ajustează rețeaua din Suceava și se va concentra pe zborurile ce vor fi operate în continuare, pentru a optimiza mai bine timpul de zbor și a minimiza perturbările și anulările pentru clienții din România:

Începând cu 28 octombrie 2023, compania aeriană își va închide baza de la Suceava, urmând să opereze în continuare zboruri pe cinci rute actuale din Suceava către Londra Luton, Roma, Milano Malpensa, Dortmund și Memmingen.

Zborurile spre Larnaca, Eindhoven, Bruxelles Charleroi, Paris Beauvais și Bologna vor continua să fie deservite, dar de la baza din Iași, care va crește odată cu adăugarea unei a cincea aeronave în această iarnă. În plus, Wizz Air va anunța în următoarele săptămâni și noi servicii pentru rețeaua din România.

Tuturor angajaților afectați de la baza din Suceava li se vor oferi oportunități de lucru în altă parte în rețeaua Wizz Air.

Wizz Air își menține angajamentul de a crește pe termen lung pe piața românească, creând sute de locuri de muncă suplimentare atât în cadrul companiei, cât și în industriile asociate, stimulând creșterea rapidă a sectoarelor turismului și ospitalității din România. Compania aeriană operează peste 5.000 de zboruri pe lună către 24 de țări de la șase baze din România: București, Cluj, Timișoara, Iași, Craiova și Sibiu. Primul zbor Wizz Air a decolat de la Suceava pe 3 august 2016, iar de atunci, compania a transportat peste 2 milioane de pasageri pe rutele sale low-cost spre și dinspre Suceava. Wizz Air va continua să fie cea mai mare companie aeriană care operează spre Suceava.

Clienții care au rezervat direct prin wizzair.com sau prin aplicația pentru mobil a companiei și care sunt afectați de schimbări vor fi notificați prin e-mail și pot opta pentru reprogramarea gratuită, pentru o rambursare de 120% din tariful inițial sub formă de credit de companie sau rambursarea a 100% din banii achitați.

Diarmuid Ó Conghaile, directorul general al Wizz Air Malta, a declarat: „Ca urmare a planurilor de optimizare a pieței din România, menite să sporească fiabilitatea operațională pentru clienții noștri locali, operațiunile noastre din Suceava au devenit nesustenabile. Cu toate acestea, ne menținem angajamentul de a sprijini creșterea continuă în România. Wizz Air nu va părăsi Suceava și va continua să opereze peste 50% din capacitatea sa anterioară de la Suceava pentru a sprijini în continuare conectivitatea, asociată cu prețuri scăzute și o experiență de înaltă calitate. Principalele noastre obiective sunt de a contacta cu promptitudine toți clienții afectați, oferindu-le îndrumare precisă cu privire la opțiunile disponibile, și de a ne extinde sprijinul pentru echipajul nostru de la Suceava. Wizz Air persistă în a oferi tarife competitive de pe mai multe aeroporturi din România, inclusiv Iași, Cluj, Sibiu, București, Timișoara și Craiova.”

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2023/07/03/sistem-nou-de-aterizare-pe-aeroportul-suceava/

comments

comments