full screen background image

PRI: Ultimul spectacol cu Cenaclul Flacăra (1985)

Pe repede înapoi (PRI) – Ziua de 15 iunie va rămâne în istoria recentă printr-un incident petrecut în anul 1985, la Ploiești.

Atunci avea loc, pe stadionul local, spectacolul organizat cu mare fast de Cenaclul Flacăra al Uniunii Tineretului Comunist, cenaclu condus de poetul ADRIAN PĂUNESCU.

Nimic nu anunța dezastrul care avea să urmeze – soliștii respectau programul, amfitrionul era în verva-i caracteristică, publicul entuziasmat, doar vremea nu a fost de partea lor.

Aproape de miezul nopții s-a stârnit o furtună puternică, cu tunete și fulgere, iar la un moment dat s-a produs o pană de energie electrică.

În bezna care a urmat, există informații că PĂUNESCU ar fi cerut publicului să rămână pe loc, pentru că spectacolul va continua, dar o parte a mulțimii a dat buluc spre ieșire.

În busculada creată și-au pierdut viața 5 persoane, strivite de porțile închise, iar alte câteva zeci au fost rănite.

Spectacolul de la Ploiești avea să fie ultimul pentru Cenaclul Flacăra, președintele NICOLAE CEAUȘESCU hotărând să desființeze mișcarea culturală care ținea deja de 12 ani.

Deschiderea arhivelor Departamentului Securității Statului din ultimii ani arătă că nimeni nu a fost învinuit pentru ceea ce s-a întâmplat pe stadionul din Ploiești, dar rezultatul a fost că CEAUȘESCU a împușcat doi iepuri dintr-un foc: a calmat spiritele și a redus la tăcere un curent cultural care, parțial, ieșise de sub controlul partidului comunist.

Iar popularitatea de care se bucura ADRIAN PĂUNESCU a început treptat să scadă, el fiind marginalizat atât în mediul artistic, cât și în presă.

Bogdan Diaconiţa

comments

comments