full screen background image
tabara arte vizuale

33 de volume nominalizate la Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM

Pe data de 15 iunie 2023, în cadrul Zilelor Eminescu, la Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, instituție din subordinea Consiliului Județean Botoșani, va avea loc ceremonia de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM.

Inițiat la propunerea poetei Ileana Mălăncioiu în anul 1998, Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM a fost susținut – cu excepția anilor 2007, 2008, 2009, când a fost acordat de Ministerul Culturii – de Memorialul Ipoteşti. De pregătirea edițiilor 1999-2017 s-a ocupat poetul Gellu Dorian.

În baza propunerilor făcute de un juriu național – din care au făcut parte, consecutiv, Laurenţiu Ulici, Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Dan Cristea, Al. Cistelecan, Mircea A. Diaconu, Vasile Spiridon, Ioan Holban, Daniel Cristea-Enache, Andrei Terian −, au fost premiați pentru debut, de-a lungul anilor, treizeci și cinci de poeți: Doru Mareș, Dan-Bogdan Hanu, T.O. Bobe, Liviu Georgescu, Răzvan Țupa, Cristian Pohrib, Dan Sociu, Teodor Dună, Dan Coman, Claudiu Komartin, Bogdan Perdivară, Sebastian Sifft, Oana Cătălina Ninu, Diana Geacăr, Andra Rotaru, Rita Chirian, Livia Roşca, Florin Partene, Svetlana Cârstean, Stoian G. Bogdan, Mihai Duțescu, Crista Bilciu, Andrei Dósa, Anatol Grosu, Ştefan Baghiu, Ștefan Ivas, Merlich Saia, Ionelia Cristea, Robert G. Elekes, Ciprian Popescu, Cristina Stancu, Mina Decu, Anastasia Gavrilovici, Deniz Otay, Ileana Negrea.

La ediția din anul 2023 au intrat în concurs 33 de volume, trimise pe adresa Memorialului de autori sau edituri, ori propuse de membrii juriului.

Pe 15 iunie, vor fi anunțate nominalizările la Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM, în baza deciziei juriului format din: Al. Cistelecan (critic literar, prof. univ. dr., Târgu Mureș), Mircea A. Diaconu (critic literar, prof. univ. dr., Suceava), Alex Goldiș (critic literar, lect. univ. dr., Cluj-Napoca), Mihai Iovănel (critic literar, dr. cercet., București), Andreea Pop (dr., Cluj-Napoca), Adriana Stan (președinta juriului; critic literar, lect. univ. dr., Cluj-Napoca), Andrei Terian (critic literar, prof. univ. dr., Sibiu).

Manifestarea va continua cu anunțarea laureatului Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM și decernarea premiului.

Ceremonia de acordare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM va fi precedată de un performance pe versuri de Mihai Eminescu (susținut de poeți debutanți) și de masa rotundă Poezia de debut în anul 2022 (cu participarea membrilor juriului).

Cu ocazia ediției a 25-a a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM, Memorialul Ipotești lansează Festivalul de debut, la care participă poete și poeți care au debutat editorial în anul 2022. Activitățile din cadrul primei ediții a Festivalului de debut sunt coordonate de Cosmin Perța și Iulian Morar.

Vă recomandăm să citiți și:

Premiul Naţional de Poezie “Mihai Eminescu” OPERA OMNIA, Ediția a XXXII-a

comments

comments