Doza de educaţie (DDE) – La o conferință națională despre educație modernă, am dat peste un concept care m-a făcut să ridic o sprânceană și apoi să zâmbesc cu tot respectul profesional: „clasa inversată”. A fost prezentată ca exemplu de bună practică de o profesoară de matematică de la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” din Bacău.

Și nu, nu înseamnă că elevii stau cu capul în jos sau că profesorul predă de pe TikTok. Clasa inversată presupune altceva: lecția se mută acasă, sub formă de video, iar timpul de la clasă e dedicat clarificărilor, aplicațiilor și discuțiilor. Practic, învățarea începe înainte de ora propriu-zisă.
Ideea m-a prins – nu doar ca metodă didactică, ci ca formă de adaptare la o generație care vine la școală cu mai multă baterie la telefon decât atenție pentru lecții.

Elevul urmărește lecția acasă, în ritm propriu: poate pune pauză, poate relua, poate reflecta. Și, mai ales, poate greși fără rușine. La școală, profesorul devine ghid, iar timpul câștigat se folosește pentru ce contează cu adevărat: înțelegere activă.

Acum, între noi fie vorba, sunt optimistă… cu moderație. Chiar sper că elevii vor da play la video, nu doar scroll. Că vor fi atenți, nu doar prezenți cu jumătate de ochi, în timp ce mănâncă biscuiți în pat. Dar orice optimism sănătos vine la pachet cu un „să vedem cum funcționează în practică”.

Totuși, trebuie să recunoaștem, metoda are logică. Răspunde unei generații crescute cu „dă swipe”, nu cu „dă pagina”. Într-o lume rapidă și interactivă, învățarea statică devine ineficientă. Clasa inversată oferă structură, dar și flexibilitate. Nu înlocuiește metodele clasice, ci le completează acolo unde ele încep să nu mai facă față.

Așa că, poate că viitorul educației începe cu un click. Cu un profesor care are curajul să apese „play”. Și cu un elev care, cine știe, chiar rămâne cu ceva după ce apasă „pauză”.

prof. Maria Adriana Nichitean