full screen background image

Doza de educaţie – Uniformele uniformizează?

Pentru că suntem încă în primul modul din cele cinci ale acestui an școlar, și pentru că încă suntem în căutarea predictibilității, am să reiau un subiect ce ține de școala românească, subiect care de cele mai multe ori este discutat la început de an școlar… predictibil.

Nu este abordat doar în mass-media, ci și în sălile de clasă de profesori, părinți și elevi. Uniformele! Cele despre care s-a spus că ar uniformiza și n-ar lăsa elevul să-și exprime plenar personalitatea, dacă e să dăm crezare afirmațiilor reprezentanților celor din bănci.

În ciuda sfertului de secol depășit la catedră, mă consider încă o minte deschisă, empatică la nevoile elevilor și dacă nu tot timpul pe linia echilibrului, măcar mereu în căutarea ei atunci când vine vorba despre o școală prietenoasă, care stimulează gândirea critică, creșterea reală și durabilă.

Și exact așa cum sunt, nu mă pot abține să spun că e o mare absurditate să afirmi că uniformele pe care le poartă unii dintre elevii de astăzi le fac un mare rău, uniformizându-i.

Eu cred că lucrurile stau exact pe dos! Uniformele îi fac pe cei care le poartă să fie diferiți și vizibili în mulțimea pestriță de adolescenți care se revarsă pe străzi înainte de ora 8 sau puțin după miezul zilei.

Și drept să spun n-am identificat până acum niciun purtător de uniformă strecurându-se rușinat pe trotuar că e unul dintre uniformizații de la “Petru” sau la “Ștefan”. Și asta pentru că știu că dacă vor să fie speciali în rândul colegilor, sunt de ajuns încălțările de firmă sau smartphon-ul din dotare. Și mai știu că dacă rușinea ar fi prea mare pe stradă, ar fi de ajuns să-și strecoare în rucsac sacoul.

Așa că uniformizarea pe care o aduce uniforma… pică. E doar o afirmație-moft pe care din păcate adulții au tolerat-o, crezând că-n felul acesta vor dovedi că sunt destupați și-și vor face din elevi aliați. Nicidecum! Acceptând lipsa uniformei, au acceptat faptul că vor avea în rândul elevilor un sentiment al apartenenței la comunitatea școlară mult mai scăzut. Că vor avea mai multe conflicte între adolescenți și adulți, cei dintâi crezând că haina “branduită” le dă mai multe drepturi. Că vor avea mai multe conflicte chiar între cei de aceeași vârstă, elevul îmbrăcat mai bine pricepându-se mai bine și la tachinări de cele mai multe ori.

Mi-e greu să găsesc efecte negative în rândul tinerei generații, care să susțină lipsa uniformei din școli.

Mi-e greu și ca profesor, și ca părinte, și ca om care am stat vară de vară în mijlocul adolescenților responsabili, voluntari în alegeri pe timpul vacanței și nu numai, mândri să poarte același tricou-uniformă.

prof. Maria Adriana Nichitean

 

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2022/10/11/dde-purtator-de-cuvant-inspirat/

comments

comments