Modernizarea Școlii Speciale „Sfântul Stelian” din municipiul Botoșani este tot mai aproape.
La sfârșitul săptămânii trecute, președintele consiliului județean, Doina Federovici, a susținut, la Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, proiectul depus de Consiliul Județean la Compania Națională de Investiții.
Acesta are o valoare de 18 milioane lei (aproximativ patru milioane de euro), din care partea de cofinanțare a CJ este de 200 de mii de lei.
Proiectul a primit aviz pozitiv, iar în cel mai scurt timp va fi pus în discuție și în cadrul Comisiei Tehnico-economice de la nivelul Ministerului Dezvoltării și Lucrărilor Publice. Ulterior se va putea emite și ordinul de ministru în vederea demarării procedurii de achiziție și a implementării proiectului.
Școală dotată cu fonduri europene
Unitatea beneficiază deja de o serie de dotări grație unui proiect transfrontalier România – Ucraina pentru îmbunătățirea serviciilor educaționale și asigurarea condițiilor speciale destinate copiilor și tinerilor cu cerințe educaționale speciale.
Școala Profesională Specială „Sfântul Stelian” are cabinete de fizioterapie, logopedie și ateliere de croitorie moderne, utilate la standardele actuale, iar Școala Profesională Specială „Ion Pillat” are un teren de sport multifuncțional modern.
Partenerii acestui proiect, Consiliul Județean Botoșani și Raionul Hliboca, au obținut o finanțare europeană de 254.767 de euro.
Din suma nerambursabilă atrasă, 154.442 de euro reprezintă contravaloarea investițiilor realizate în cele două școli botoșănene, iar diferența a fost alocată pentru dotarea Centrului de incluziune socială pentru copiii cu cerințe educative speciale din Raionul Hliboca.
Pe lângă finanțarea nerambursabilă, Consiliul Județean vine și cu un aport propriu de 25.314 euro.