full screen background image

Curs Effective Manager, organizat de CCI Suceava

În perioada 19 – 20 septembrie, Camera de Comerț și Industrie (CCI) Suceava, în parteneriat cu Schultz Knowledge, organizează cursul EFFECTIVE MANAGER.

“Ne propunem să abordăm elemente specifice managementului și să dezvoltăm în rândul participanților abilități de coordonare a proceselor esențiale de management dintr-o companie. De asemenea, facilităm un spațiu de învățare în cadrul căruia participanții vor înțelege importanța stabilirii strategiilor de acțiune specifice ariei proprii de activități, precum și a obiectivelor pe care să le urmărească şi a căror atingere să o asigure.”, au transmis organizatorii.

Evenimentul se va desfășurala sediul Camerei de Comerț și Industrie Suceava, etajul 1, sala nr. 2 și va fi susținut de Marius Donţu – acţionar majoritar şi manager general al Schultz Knowlwdge (Londra, UK), cu o vastă experienţă în domeniu în dezvoltarea soluțiilor de management pentru companii și structuri guvernamentale.

Tematica

În cadrul cursului de Manager ne propunem să abordăm elemente specifice managementului şi să dezvoltăm în rândul participanţilor abilităţi de coordonare a proceselor esenţiale de management dintr-o companie. De asemenea, facilităm un spaţiu de învăţare în cadrul căruia participanţii vor înţelege importanța stabilirii strategiilor de acţiune specifice ariei proprii de activități, precum şi a obiectivelor pe care să le urmărească şi a căror activitate să o asigure.

Cui se adresează?

– antreprenorilor, managerilor, specialiștilor și oricui dorește să-și îmbunătățească modul în care gestionează proiectele și activitățile zilnice,
– persoanelor/echipelor care au nevoie de o noua perspectiva asupra gestionarii activităților zilnice, pentru a-si atinge obiectivele,
– oricărei persoane care dorește a se antrena în cursul de managementul timpului.

De ce să participați?

La finalul cursului participanții vor fi capabili să:
– înțeleagă și să aplice funcțiile managementului;
– identifice stilurile manageriale;
– planifice, organizeze și să asigure coordonarea activităților specifice organizației sau departamentului pe care îl au în subordine;
– planifice resursele în cadrul organizației;
– stabilească obiectivele și criteriile de performanță;
– evalueze performanța;
– normeze sarcinile;
– analizeze riscurile legate de executarea activităților;
– gestioneze conflictele;
– organizeze ședințe eficiente.
– delege sarcini

Ce se oferă?

– Certificat de absolvire – Schultz Knowledge Londra
– Experiență de învățare
– Fișe de lucru

Tariful de particiapare este 550 lei/participant (nu se percepe TVA).

Taxa de participare include toate costurile legate de suportul de curs, materialele de curs.

AGENDA CURSULUI EFFECTIVE MANAGER

Ziua 1, Luni – 19 Septembrie 2022

14:00 – 14:30 — Deschiderea cursului. Sesiune introductiva

14:30 – 15:30 — Introducere în management. Managementul, cultura si structura organizației

15:30 – 15:40 — Pauză de cafea

15:40 – 16:30 — Stabilirea obiectivelor şi criteriilor de performanţă

16:30 – 17:30 — Stabilirea si optimizarea fluxurilor de activitati

17:30 – 18:30 — Operationalizarea fluxului de lucru

 

Ziua 2, Marți – 20 Septembrie 2022

10:00 – 10:30 Analiza si planificarea activităţilor şi resurselor

10:30 – 12:30 Normarea si alocarea sarcinilor în funcţie de competenţe

12:30 – 12:40 Pauză de cafea

12:40 – 14:40 Motivarea si delegarea

14:00 – 14:30 Pauză de prânz

14:30 – 15:00 Managementul timpului

15:00 – 15:30 Organizarea sedintelor eficiente

15:30 – 16:00 Comunicarea eficienta in management

16:00 – 16:30 Evaluarea performanţelor. Realizarea rapoartelor

 

 

Termenul limită de înscriere și plată este 18 septembrie 2022.

Mai multe detalii puteți obține la numărul 0230 521 506 sau prin email: office@ccisuceava.ro.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2022/05/06/cursuri-de-contabil-la-camera-de-comert-si-industrie-suceava/

comments

comments