LIZ a lansat joi, 26 mai, „Nimic Perfect”, o piesă ca o alinare într-o eră în care perfecțiunea este un must-have, în care presiunea impusă de societate poate deveni copleșitoare și în care platformele de socializare mai pun, cu fiecare zi, câte o cărămidă la tot ce înseamnă insecuritate și anxietate.
„Nimic Perfect” spune povestea a ceva ce nu există, cel puțin în forma în care ne este livrat zilnic, dărâmă ziduri de neîncredere și transmite un mesaj plin de semnificație, într-o lume în care presiunea este o constantă.
Prezentă în studioul VIVA FM, în cadrul emisiunii Radio Reporter cu Alina Batcu, LIZ a vorbit pe frecvențe despre începuturile sale în muzică, dar și despre „Nimic Perfect”.
Emisiunea poate fi urmărită aici:
LIZ, pe numele real Luiza Cobori, este o artistă și compozitoare, care a devenit cunoscută pe scena muzicii românești în 2018, după apariția la concursul Vocea României, unde a adus emoție printre jurați, fiind însărcinată în opt luni în momentul în care a participat la blinduri. În cadrul competiției, LIZ a reușit să ajungă până la dueluri, în echipa lui Tudor Chirilă, fiind însărcinată deja în nouă luni.
De la momentul Vocea României, cariera lui LIZ a continuat pe scenă, atât pe plan muzical, cât și în domeniul teatrului. Artista a compus și a lansat o serie de melodii, a scris, în paralel, versuri pentru piese dedicate copiilor, a jucat într-un musical cunoscut, iar, în prezent, aceasta îmbină activitatea de cântăreață și compozitoare cu cea de actriță.
Vă recomandăm să citiți și:
Așteptări și realitate în comuna ieșeană Aroneanu