full screen background image
polițiștii

Polițiștii au desfășurat, joi, ample acțiuni în județul Botoșani

Polițiștii botoșăneni au organizat joi, 12 mai, acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, creșterea vizibilității dispozitivului de ordine și siguranță publică și impunerea unui climat de siguranță rutieră.

Astfel, polițiștii specializați în investigații criminale au acționat pentru verificarea modului de respectare a măsurii arestului la domiciliu sau a măsurii controlului judiciar de către persoanele față de care au fost dispuse, pentru intensificarea activităților investigativ operative față de acestea, precum și efectuarea de investigații cu privire la persoanele care fac parte din grupările infracționale aflate în monitorizarea Serviciului de Investigații Criminale.

polițiștii

Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice au acționat pe linia combaterii evaziunii fiscale și a verificării modului de respectare a prevederilor OUG 28/1999 – privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, pe raza orașului Bucecea și a comunelor Vîrfu Cîmpului, Cândești, Mihăileni, Dersca, Lozna şi Șendriceni.

polițiștii

Polițiștii rutieri au acționat în municipiul Botoșani și au verificat modul în care pietonii respectă regulile de circulație, precum și legalitatea transportatorilor autorizați să efectueze transport persoane în regim TAXI.

Polițiștii de ordine publică au acționat pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală și contravențională, fiind vizate piețele și zonele din proximitatea acestora.

Amenzi în valoare de 78.000 de lei

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate aproximativ 100 de persoane, controlate 64 de autovehicule și 33 de unități economice.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 78.000 de lei. De asemenea, au fost confiscați aproximativ 5.000 de lei, reprezentând sume de bani neînregistrate/nefiscalizate în aparatele de marcat electronice fiscale.

polițiștii polițiștii polițiștii

Vă recomandăm să citiți și:

Festivalul Floare Albastră a ajuns la ediția a XIII-a

 

comments

comments