full screen background image

Incidența cazurilor de coronavirus, din ce în ce mai mare în municipiul Pașcani

În municipiul Pașcani, incidența cazurilor de infectare cu SARS – CoV – 2 crește de la o zi la alta. Luni, 31 februarie, acesta este de 8.15 cazuri la mia de locuitori, cea mai mare de la începutul pandemiei. Sunt ocupate toate cele șapte paturi din secția ATI – Covid a Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, unde sunt internați pacienți cu forme grave de coronavirus, potrivit purtătorului de cuvânt al unității medicale, dr. Gheorghe Carp. Persoanele internate au vârste cuprinse între 68 – 91 de ani, cu boli asociate. Totodată, astăzi dimineață, 15 pacienți  așteptau testarea pentru PCR  în Compartimentul de Primiri Urgențe – izolator, cu test antigen pozitiv. În cadrul Spitalului CF Pașcani, tot suport Covid, sunt internate 20 de persoane. Acestea au forme medii de Covdi-19. La această unitate medicale sunt, în total, 31 de paturi pentru secția Covid. În județul Iași, incidența, calculată la  ultimele 14 zile, a ajuns la 9.80 de cazuri la mie de locuitori. Vă recomandăm să citiți și: VIDEO | Consiliul Județean Iași va aloca primăriilor ieșene 32.000.000 de lei pentru funcționare și dezvoltare locală Trei dintre cele mai așteptate filme ale anului 2022 rulează la Cinema Ateneu
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments