full screen background image

HS Timber Productions închide fabrica de cherestea din Rădăuți și fabrica de panouri din lemn masiv din Siret

HS Timber Productions a anunțat astăzi restructurarea operațiunilor sale din județul Suceava, începând cu sfârșitul primului trimestru al anului 2022. În fabrica din Rădăuți, o parte dintre operațiuni, mai exact cele din fabrica de cherestea, vor fi întrerupte. Producția de stâlpi și grinzi din Rădăuți va rămâne în funcțiune. Fabrica de panouri de lemn masiv din Siret, care în prezent prelucrează cherestea de la fabrica din Rădăuți, va fi închisă în totalitate. Capacitatea de debitare a fabricilor de cherestea ale HS Timber Productions în România va fi redusă cu 30% odată cu aplicarea acestei măsuri. Despre cauzele restructurării activității, Luciana Petrescu, Head of Public Relations în cadrul HS Timber Productions a precizat: „Unul dintre principalele motive ale restructurării constă în provocările din ce în ce mai mari din România, mai precis mediul legislativ instabil și măsurile restrictive de pe piața lemnului. Achiziția de lemn rotund pe piața din România a fost limitată începând cu 2016. Ucraina și Rusia nu mai sunt disponibile pentru achizițiile de materie primă, din cauza interdicțiilor de export în vigoare în aceste țări. În plus, întârzierile lucrărilor de modernizare a infrastructurii feroviare din regiune, precum și birocrația laborioasă în materie de importuri, fac ca importurile de lemn din alte state membre ale Uniunii Europene să fie foarte dificile. Mai mult decât atât, producția de energie verde și vânzarea de certificate verzi este extrem de anevoioasă. Investițiile importante necesare la fabrica din Siret nu sunt fezabile din punct de vedere economic în condițiile actuale de piață. Aproximativ 600 de angajați vor fi afectați de restructurare. Compania face tot posibilul să le ofere cât mai multora dintre ei oportunități de a continua să lucreze în cadrul grupului în România. În celelalte cazuri, se depun eforturi pentru a menține impactul social la un nivel cât mai redus posibil. În România, HS Timber Productions își continuă activitatea cu două fabrici de cherestea și o fabrică de panel în alte locații, cu un total de aproximativ 2.400 de angajați. Aceste fabrici nu sunt afectate de restructurare. Compania investește în continuare în modernizarea și îmbunătățirea operațiunilor în unitățile respective.” HS Timber Group își are rădăcinile într-o afacere tradițională de familie din Austria, cu o experiență de peste 400 de ani în domeniul prelucrării lemnului. Astăzi, Grupul activează preponderent în industria de procesare a lemnului, dar derulează operațiuni și în sfera comerțului de cherestea, producției de energie regenerabilă și ca furnizor pentru industria de energie solară.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments