Poeți contemporani cu Eminescu: Iacob Negruzzi: ratări poetice

Secretar „«perpetuu», și prin activitate, și prin vârstă, al «Junimii», redactorul neobosit al Convorbirilor” (G. Călinescu), Iacob Negruzzi este unul dintre cei cinci fondatori ai Societății „Junimea”, alături de Petre Carp, Titu Maiorescu, Vasile Pogor, Theodor Rosetti. A condus revista „Convorbiri literare” timp de 28 de ani (1867-1895). Iată portretul (conținând note ironice) pe care și-l face mai târziu în Dicționarul „Junimii”: „Negruzzi Iacob. Născ. în Iași, în 31 decembrie 1842, fondator, stâlp și gazdă al «Junimii». Directorul Convorbirilor literare și secretarul perpetuu al «Junimii». Numit odinioară Ramir, astăzi mai mult: Carul cu minciunile. A făcut de toate și în versuri, și în proză, și oral (prelecțiuni populare). El îndeamnă pe toți membrii la scriere și ocupație intelectuală; îmbrățișează pe toți cei nou intrați sau care vor să intre, ba chiar pe cei ce arată interese pentru literatură, încât cu mulți și-a găsit beleaua mai târziu din cauza acestui prea mare zel, dar tot nu prinde minte. Ține câteodată pe Pogor în frâu. Într-un cuvânt, are grozav de multe merite, dar puține i se recunosc. De aceea s-a hotărât să facă apel la posteritate și să se mângâie astfel de nedreptățile contemporanilor”. Ca scriitor, a debutat în anul 1866, în „Foaia societății pentru literatura și cultura română în Bucovina”. A scris poezii lirice, balade, idila Miron și Florica (1870), satire, epistole, schițe, romanul Mihai Vereanu (1873), piese de teatru, memoriale de călătorii și un volum de memorii, intitulat Amintiri din „Junimea” (1921). Fiu al lui Costache Negruzzi, frate cu Leon Negruzzi, doctorul în drept Iacob Negruzzi, pe lângă intensa activitate literară, a făcut carieră universitară (profesor la Universitatea din Iași, apoi la Universitatea din București) și politică (din 1870 și până în timpul Primului Război Mondial, a fost deputat și senator). La 26 martie 1881, a fost ales membru al Academiei Române, fiind apoi secretar general, vicepreședinte și președinte al Academiei.  Poetul Iacob Negruzzi „n-a reușit să urce deasupra nivelului mediu”, versurile sale fiind, „în fond, primitive, cu un mesaj ce nu trece dincolo de limita constatărilor” (Eugen Lungu, Poeți de pe vremea lui Eminescu). În Direcția nouă în poezia și proza română (1872), Titu Maiorescu îi apreciază proza, neamintindu-l ca poet.  Cele mai multe dintre poeziile sale lirice sunt „scrise sub impresia dezamăgirilor în dragoste” (Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900), imaginile sunt, în general banale, autorul operând mai mult cu clișee care defineau poezia minoră a epocii. Puține ar vi mostrele, constată Eugen Lungu, „care se ridică deasupra orizontului aplecat de banalitate: Aur și argint, Unei femei, Sonet și, desigur, acel neașteptat sub condeiul lui I. Negruzzi Tablou, apropiindu-se într-un fel de ne-sentimentalitatea poeziei moderne”. Dintre scrierile în versuri, mai reușite sunt doar câteva satire, autorul „copiilor de pe natură” reușind să dea, după Nicolae Mecu, „unul dintre cele mai compacte și ample corpusuri ale speciei din literatura noastră”. Dincolo de aceste ratări în ale poeziei, Iacob Negruzii a fost o autoritate în epocă, ochiul de veghe al literelor din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. Drept dovadă a atitudinii respectuoase pe care o aveau ceilalți scriitori față de el ne pot servi unele fragmente din scrisorile pe care i le adresează Mihai Eminescu. iată, bunăoară, ce îi scria în 1870: „Scumpe Domnule Negruzzi, /…/ Dacă e vo fericire pentru care vă invidiez într-adevăr apoi e aceea ca puteți găsi în ocupațiuni literare mulțămirea aceea pe care realitatea nu e-n stare de-a v-o da. La mine e cu totul dimpotrivă; într-un pustiu să fiu, și nu mi-aș putea regăsi liniștea. Veți vedea din stângacele schimbări și din neputința de-a corege esențial pe Făt-Frumos că v-am spus adevărul. De-aceea, vă rog, mai citiți-l dv. și ștergeți ce veți crede că nu se potrivește, că eu nici nu mai știu ce se potrivește și ce nu ! /…/ Alături cu povestea vă trimit și o notiță asupra serbărei de la Putna. Puneți s-o tipărească cu litere cât se poate de mici; nu trebuie să-i dați nici în cea mai estremă aparință o importanță pe care nu va fi capabilă de-a o avea. În fine, rugându-vă să mă iertați, întâi: c-am scris așa de neglijent epistola, a doua: că vă răspund așa de târziu, a treia: că vă răpesc atâta timp cu ea – și încredințându-vă totodată despre afecțiunea călduroasă ce v-o păstrez, rămân al d-voastre preasupus M. Eminescu” (Viena, 4/16/ septembrie 1870). Marea contribuție a lui Iacob Negruzzi la istoria literaturii române nu sunt, de fapt, scrierile lui literare, ci activitatea la „Junimea” și „Convorbiri literare”, el fiind „o etapă în literele noastre peste care nu se poate trece și care nu poate fi neglijată de nicio istorie a literaturii. E greu să ne închipuim secolul XIXX fără Eminescu; la fel de greu e să ni-l închipuim și fără I. Negruzzi, marele animator de la «Junimea» și Convorbiri…” (Eugen Lungu).   Lucia Țurcanu, Memorialul Ipotești – centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”     SONET   În somn grădina pare cufundată N-auzi pe ramuri nicio păsărică, Încet din flori parfumul se ridică Și al meu suflet dulce îl îmbată. Și gândul meu se-ntoarce-n vremi trecute Imagini vechi nainte-mi se arată Atât de vii precum au fost odată Și ce credeam din minte-mi dispărute. Văd oare dulci și seri încântătoare Văd zile negre, chin și desperare Și printre ele-un chip de mândrie Zâmbesc acestor visuri de juneță Ș-apoi m-afund cu-ncetul în tristeță Gândind l-a lumii nestatornicie.     AUR ȘI ARGINT   Spui că tăcerea este de aur, Cuvântul însă ar fi de argint. Mi-ai dat, iubită, grămezi de aur. O, dă-mi o dată un dram de-argint!     UNEI FEMEI   Câte sunt daruri divine cu toate ai fost înzestrată, Mândră ești ca Junone, ca Venere ești frumoasă, Nobilă, naltă în cuget, ca înțeleapta Minerva. Însă ah! ca Diana ești rece și nesimțitoare.     TABLOU   Apus de soare – Palide raze Blând colorează Întinsa mare.   Întreaga fire, Aer și undă Se acufundă În adormire.   Ce punct în zare Alb strălucește? Un vas plutește…
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments