Spitalul Mobil de la Leţcani ar putea fi deschis până la sfârşitul acestei săptămâni, iar la terapie intensivă urmează a fi funcţionale pentru început 6 locuri, iar apoi 12 paturi, cu posibilitate şi pentru alte suplimentări. În prezent mai trebuie finalizate o serie de acte juridice privind preluarea Spitalului Leţcani de către ISU şi stabilirea unui parteneriat din partea spitalului de Boli Infecţioase, care va avea managementul medical al unităţii respective. În momentul în care va fi disponibil stocatorul de oxigen, se va ajunge la o capacitate de 24 paturi. Personalul medical care va lucra la Spitalul Leţcani va fi detaşat din spitalele non-COVID. Format din 100 de containere, Spitalul Mobil de la Leţcani este cel mai mare spital mobil din ţară. Containerele au fost achiziţionate în urmă cu aproape un an de Consiliile Judeţene Iaşi şi Neamţ, care fac parte din Agenţia de Dezvoltare Intercomunitară Euronest, cu suma de 13 milioane euro.
Neamt – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Neamț Spitalul Mobil de la Leţcani ar putea fi deschis până la sfârşitul săptămânii
Articolul anteriorEducație pentru viață în loc de educație fizică, în școlile fără sală sau teren de sport
Articolul următorVIDEO | Despre Humans AntiCafe, cu Felicia Stoica