Începând din această dimineață, de la ora 06.00 și până în data de 07 octombrie a.c., la aceeași oră, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, în cooperare cu Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, va acționa în localitățile carantinate Roma și Tudora, în conformitate cu prevederile ordinelor șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, pentru asigurarea respectării măsurilor stabilite în vederea reducerii numărului de îmbolnăviri cu COVID-19. Pentru o perioadă de 14 zile, efectivele de jandarmerie și poliție se vor afla permanent în misiune pentru menținerea ordinii și siguranței publice, sprijinirea autorităților responsabile în implementarea deciziilor cu privire la instituirea carantinei, prin restricționarea accesului pe căile de comunicații înspre/dinspre cele două localități, controlul riguros al persoanelor în zonele carantinate, identificarea și luarea măsurilor legale față de persoanele care încalcă prevederile legale incidente prevenirii răspândirii COVID-19. Jandarmii și polițiștii vor sprijini cetățenii și le vor explica prevederile legale și importanța respectării lor, precum și consecința sancționatorie a ignorării acestora. De asemenea, persoanele vor fi îndrumate în vederea completării corespunzătoare a declarațiilor pe proprie răspundere. Obiectivul principal al forțelor de ordine este de a ajuta locuitorii prin acțiunile întreprinse, măsurile sancționatorii urmând a fi aplicate doar în cazurile de nerespectare voită și în repetare a reglementărilor legale. Intrarea și ieșirea din zona carantinată, precum și circulația în interiorul acesteia, se pot face doar în situațiile reglementate în ordin și doar pe căile de acces deschise circulației publice, strict pentru interes professional sau personal. Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu, o adeverință eliberată de angajator sau o declarație pe proprie răspundere. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte o declarație pe proprie răspundere, completată în prealabil, care trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura. Nerespectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite pentru prevenirea răspândirii coronavirusului SARS CoV – 2 constituie contravenție și se sancționează cu amendă.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Botoșani FOTO | Efectivele Ministerului Afacerilor Interne în sprijinul locuitorilor din localitățile Tudora și Roma
FOTO | Efectivele Ministerului Afacerilor Interne în sprijinul locuitorilor din localitățile Tudora și Roma
sept. 23, 2021
Articolul anteriorÎn judeţul Suceava, 21 de clase sau grupe au activitatea de învăţământ în prezență fizică suspendată
Articolul următorCoronavirus Suceava: 1.919 cazuri în evoluție. 425 de persoane internate în spitale