full screen background image

AUDIO | FOTO | Ceartă finalizată cu incendiu. Un bărbat a ajuns cu arsuri la spital

Un bărbat în vârstă de 68 ani din satul Slobozia, comuna Cordăreni a suferit arsuri pe aproximativ 20% din suprafața corpului, după ce locuința lui a fost cuprinsă de flăcări. Din spusele nepotului, care locuiește în aceeași gospodărie, cei doi s-au certat, iar la puțin timp, în casa lor a izbucnit incendiul. Evenimentul a fost anunțat astăzi, puțin înainte de ora 13.00. În cel mai scurt timp, trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, dar și voluntarii de comună, au ajuns la fața locului și au constatat că locuința ardea ca o torță. Proprietarul era în curte și prezenta arsuri pe față, mâini și corp. A fost preluat de echipajul SMURD și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Incendiul a fost stins în limitele găsite. Pompierii au protejat de foc o anexă situată la aproximativ patru metri de casa în flăcări. Cercetările în acest caz sunt continuate de poliție.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments


TAG