full screen background image

30 august – De preț, ochii celorlalți

Frumoasă vara aceasta, tocmai pentru că a fost capricioasă. Am avut parte și de zile cu soare darnic și de cele în care să privim de la ferestră stropii mari de ploaie. Dacă n-ar fi fost și perioadele mai reci, poate n-am fi apreciat suficient zilele frumoase.

Zile frumoase au fost și în acest weekend. Drept pentru care, cei care nu au fost prezenți la mitingul aviatic de la Salcea, cu siguranță au ieșit undeva prin împrejurimile Sucevei, unde există mai multă verdeață și o diversitate mai mare a modului de relaxare activă.

Am ieșit și eu cu familia lărgită, mari și mici. Și unul dintre popasuri a fost într-un parc în care te puteai cățăra sau sări în corzi până sus de tot… Priveliște frumoasă, cu copii cu zâmbetele până la urechi de fericire și părinți mulțumiți de fericirea lor. Am admirat un cuplu cu 3 domnișoare de vârste oarecum apropiate ce începeau probabil cu aproape 3 ani și se terminau cu 6 ani. Părinți frumoși, copii frumoși. Îi văzusem întâi pe părinți călărind împreună, în timp ce fetele le făceau fotografii. Apoi i-am revăzut în spațiul despre care v-am spus, în care venise rândul copiilor să se distreze.

La un moment dat însă, scena ruptă ca din film a fost întreruptă de țipetele celei mai mici dintre fetițe. Timpul acordat zborului între corzi se epuizase și trebuia să renunțe la hamuri și la zbor. Iar ea nu voia cu niciun chip. Mama a luat-o în brațe, spunându-i că s-a epuizat timpul. Țipetele s-au acutizat, iar brațele mamei au cedat, lăsând-o jos. Moment în care îngerul de fetiță a început să se rostogolească pe jos, să bată cu pumnii, continuând să țipe. Chiar dacă îmi plăcuse mai mult tabloul inițial cu cei trei îngerași de fetițe, acesta nu m-a surprins prea tare. Am văzut scene de acest gen în supermarket-uri în fața raftului cu jucării prea scumpe, în locuri de joacă în care bicicleta altui copil e însutit mai interesantă decât propria jucărie. Sunt manifestări cu care s-au confruntat mulți părinți și care au trecut odată cu vârsta. Părinții din povestea mea au procedat ca la carte în primă fază, fără a încerca să-i aplice vreo corecție, a-i adresa cuvinte de amenințare sau a încerca să o imobilizeze, știind că astfel de lucruri nu funcționează în perioadele de criză. Când însă au apărut în preajmă și alte persoane, nervii au cedat, iar tatăl, jenat de ceea ce gândesc ceilalți, a luat-o în brațe pe pitică și i-a spus că o va duce în pădure lăsând-o singură să țipe cât își dorește.

M-am gândit atunci cât de greșit procedăm adesea doar pentru a salva imaginea personală în ochii celorlalți și a o conforma cu valorile lor. Și nu doar atunci când vine vorba de imaginea de părinte. Poate dacă am da credit mai mare propriilor principii, dovedit a fi valabile și valoroase în timp, ne-am face un bine mai mare și nouă și copiilor noștri. De ajutor pot fi și dozele de educație.

comments

comments