S-a pierdut orice contact cu un avion ce transporta 28 de pasageri în estul Rusiei, au anunţat marţi agenţiile de presă ruse, citând serviciile de securitate naţionale, informează AFP. Aparatul AN-26 efectua legătura între Petropavlovsk-Kamciatsk şi Palana, în peninsula Kamciatka, atunci când a încetat să emită semnale de recunoaştere, au explicat agenţiile de presă Interfax şi RIA Novosti. Printre cele 28 de persoane la bord se află şase membri ai echipajului şi unul sau doi copii, au precizat agenţiile. Două elicoptere au fost mobilizate pentru a căuta aparatul care, potrivit unor surse, ar fi putut să se prăbuşească în mare sau să se izbească de sol lângă o mină de cărbune de lângă Palana. Rusia are de multă vreme o proastă reputaţie în ceea ce priveşte securitatea aviatică. O proastă mentenanţă tehnică şi reguli de securitate lipsite de rigoare au marcat în mod durabil sectorul aeronautic rus. Cel mai recent accident grav datează din luna mai 2019, cu aterizarea forţată a unui Suhoi Superjet al companiei naţionale Aeroflot, care a luat foc pe pista unui aeroport din Moscova. În accident au murit 41 de persoane.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Iași Rusia: S-a pierdut contactul cu avionul care transporta 28 de persoane în estul țării
Rusia: S-a pierdut contactul cu avionul care transporta 28 de persoane în estul țării
iul. 06, 2021
Articolul anteriorEducația cu care trăim
Articolul următorVremea va fi mai caldă decât în mod normal în luna iulie