full screen background image

Peste 5.500 de carduri europene de sănătate, eliberate de CAS Suceava

cas-suceava     În primele 9 luni ale anului, Casa de Asigurări de Sănătate Suceava a eliberat, la solicitarea asiguraţilor sau a instituţiilor competente din ţările Uniunii Europene, 672 de formulare europene, mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut, când au fost eliberate 908.

Potrivit unui comunicat, instituția a eliberat, în aceeași perioadă, la solicitarea persoanelor asigurate, 5.549 de carduri europene, cu 492 mai multe decât anul trecut.

Cardul european acordat asiguraților este gratuit, beneficiarii putând obține servicii medicale devenite necesare pe timpul șederii temporare în țările UE, în principal servicii pentru afecţiuni acute sau urgenţe.

De asemenea, în primele 9 luni ale anului, CAS a eliberat 23 de formulare E 112 prin care pacienții pot efectua tratament în străinătate, aceștia adresându-se unor unităţi sanitare din Italia, Franța, Austria și Germania.

În cazul decontării serviciilor medicale obținute în statele UE de către asigurații români beneficiari de card european sau de formulare europene, în anul 2014, CAS a decontat 401 solicitări, în sumă de 4,5 milioane de lei.

comments

comments




Leave a Reply

avatar