full screen background image

Vatra Dornei, din nou în „scenariul roşu” Covid

Joi, 28 ianuarie 2021, a avut loc ședința extraordinară, în sistem on-line, a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență al județului Suceava, având ca ordine de zi stabilirea unui set unitar de măsuri pentru diminuarea impactului generat de riscul epidemiologic la nivelul județului Suceava, în contextul ultimelor acte normative incidente în domeniul pandemiei de Covid-19 și ca urmare a creșterii incidenței cazurilor pozitive la mia de locuitori, în județul Suceava. Luând în considerare contextul epidemiologic actual înregistrat la nivelul județului Suceava, statistica zilnică privind incidența cazurilor pozitive COVID-19 la mia de locuitori, înregistrate la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale din județul Suceava, analiza de risc întocmită în data de 28.01.2021 de către Direcția de Sănătate Publică Suceava și propunerile formulate în condițiile Art. 4 din Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava nr. 10 din data de 13.01.2021 și Art. 3 din Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava nr. 11 din data de 14.01.2021 privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea rezilienței comunității și de diminuare a impactului tipului de risc, aplicabile pe raza județului Suceava, în scopul limitării și prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2, punctul de vedere al Direcției de Sănătate Publică Suceava privind reanalizarea unor măsuri restrictive în urma analizelor de risc efectuate pentru unitățile administrativ-teritoriale în cadrul cărora se înregistrează incidențe ridicate ale cazurilor pozitive la mia de locuitori, precum și propunerea Direcției de Sănătate Publică Suceava de revocare a aplicabilității prevederilor Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava nr. 24 din data de 27.01.2021 privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea rezilienței comunității și de diminuare a impactului tipului de risc, aplicabile pe raza județului Suceava, în scopul limitării și prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2, pentru comuna Iacobeni, precum și recalcularea incidenței cazurilor pozitive la mia de locuitori la nivelul unității administrativ-teritoriale, noua incidența stabilită la data de 28.01.2020 fiind 1,50/1000 locuitori, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al județului Suceava a adoptat Hotărârea nr. 25 din 28.01.2021. În condițiile art. 4 din Hotărârea C.J.S.U. Suceava nr. 9/2021 și art. 3 din Hotărârea C.J.S.U. nr. 10/2021, respectiv având în vedere incidențele cazurilor pozitive la mia de locuitori în ultimele 14 zile, începând cu data emiterii prezentei hotărâri, s-a dispus încetarea aplicării măsurilor stabilite prin hotărârile sus-menționate, pentru comunele Arbore (1,25), Botoșana (0,75) și Fundu Moldovei (0,75). Prin Hotărârea nr. 25 din 28.01.2021, s-a dispus, începând cu data de 30.01.2021, ora 00.00, pentru municipiul Vatra Dornei, pentru o perioadă de 14 zile, unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile a depăşit pragul de 3/1000 locuitori, următoarele măsuri: a) În aplicarea prevederilor art. 1 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, organizarea şi desfășurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă; b) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 1 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă; c) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 2 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi, în intervalul orar 06:00 – 23:00; d) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 4 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, pentru operatorii economici prevăzuţi la art. 2 lit. b) şi c) se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective; e) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 6 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite; f) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci; g) În aplicarea prevederilor art. 10 pct. 2 şi pct. 6 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă. De asemenea, s-a dispus începând cu data emiterii prezentei hotărâri, încetarea aplicabilității măsurilor stabilite prin Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava nr. 24 din data de 27.01.2021, pentru comuna Iacobeni. (2) Având în vedere punctul de vedere exprimat de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, respectiv noua incidență calculată la nivelul comunei Iacobeni la data de 28.01.2021 – 1,50, începând cu data emiterii prezentei hotărâri, pentru unitatea administrativ-teritorială anterior menționată se vor reaplica, în mod corespunzător, prevederile Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava nr. 12 din data de 15.01.2021. Măsurile dispuse în baza prezentei hotărâri vor fi reevaluate de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, în urma analizei efectuate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la expirarea termenului pentru care acestea au fost adoptate. Prevederile prezentei hotărâri vor completa, modifica, în mod corespunzător Hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava aflate în vigoare.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments