În acest weekend, în condițiile apropierii Sărbătorilor de Iarnă, au fost intensificate activitățile de verificare a modului de respectare a interdicțiilor impuse în condițiile stării de alertă. Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, ai Direcției de Sănătate Publică, ai Direcţiei Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat şi au vizat, în special, zonele aglomerate, centre comerciale, dar şi mijloacele de transport în comun, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19. Astfel, doar în perioada 18 – 19 decembrie 2020, polițiștii suceveni au derulat, pe raza județului, atât în mediul urban cât și rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 162 de societăți comerciale şi peste 70 de mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 93 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 14.500 de lei. Totodată, au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse 2.576 de persoane. Cu ocazia controalelor în trafic, poliţiştii au verificat legalitatea efectuării transportului de marfă și persoane, inclusiv modul în care măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 sunt respectate în timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale. Conducătorii tuturor autoturismelor verificate în trafic au fost instruiți de polițiști în privinţa respectării prevederilor Legii 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Spre exemplu, la 19 decembrie, ora 09:43, lucrătorii din cadrul Poliției Orașului Vicovu de Sus au fost sesizați de către ofițerul de serviciu principal din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava cu privire la faptul că prin intermediul liniei TELVERDE, un cetățean a sesizat că un bărbat efectuează cu un autoturism transport de persoane fără a fi autorizat, iar pasagerii nu poartă mască de protecție individuală. Având în vedere sesizarea, echipajul de poliție planificat în serviciu, a identificat și oprit regulamentar în trafic autoturismul semnalat pe strada Calea Cernăuți de pe raza orașului Vicovu de Sus. Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui bărbat, de 76 de ani, iar în calitate de pesageri au fost legitimate patru persoane cu vârste cuprinse între 16 și 72 de ani. Conducătorul auto și pasagerii, în momentul opririi în trafic, nu purtau mască de protecție individuală, fapt pentru care au fost sancționați contravențional conform prevederilor Legii nr. 55/2020. De asemenea, conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul persoanelor în regim de taxi fără autorizație, iar ca măsură complementară s-au reținut certificatul de înmatriculare și plăcuțele de înmatriculare ale autoturismului. „Măsurile impuse prin norme legale, trebuie în continuare respectate, iar perioada în care acestea rămân valabile este în strânsă legătură cu comportamentul responsabil al tuturor cetățenilor. Deşi apropierea Sărbătorilor de Iarnă ne aduce sentimentul de relaxare şi apropiere faţă de familie, prieteni și cunoscuţi, în acest an trebuie să ţinem cont de provocările deosebite aduse de această situație pandemică. Atragem atenţia cu privire la continuarea adoptării unui comportament precaut şi vă îndemnăm să nu vă expuneţi la riscuri, să păstraţi distanțarea fizică și să purtaţi masca de protecție, în toate spațiile publice închise și deschise. De asemenea, respectaţi interdicțiile cu privire la organizarea de evenimente private, iar după ora 23.00 deplasaţi-vă doar justificat.”, au transmis poliţiştii suceveni.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Suceava Amenzi de 14.500 de lei aplicate de poliţiştii suceveni în ultimele 48 de ore, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2
Amenzi de 14.500 de lei aplicate de poliţiştii suceveni în ultimele 48 de ore, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2
dec. 20, 2020
TAG14.500 amenzi aplicate măsurilor nerespectarea pentru poliţiştii prevenire răspândirii SARSCOV2 suceveni ultimele
Articolul anteriorVIDEO Coronavirus/ Dajbog (MAI): Peste 7.600 de operatori economici, verificaţi în ultimele 24 de ore
Articolul următorClarificări privind presupusele efecte ale vaccinurilor împotriva COVID-19 asupra ADN-ului uman