În timp ce primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei și directorul Urban Serv, Bogdan Buhăianu sunt prezenți în fiecare zi în piețele din oraș pentru a căuta soluții împreună cu producătorii și fermierii locali pentru continuarea activității, președintele Iohannis nu vrea să promulge legea votată de parlamentarii social democrați, care permite reluarea vânzării de produse agro-alimentare. „Suntem permanent în legătură cu producătorii botoșăneni și ne consultăm în fiecare zi pentru a identifica cele mai bune soluții prin care să își continue activitatea în piețele din municipiu. După ce Guvernul PNL ne-a legat de mâini și de picioare cu ordinul aberant de închidere a piețelor, domnul președinte Iohannis refuză promulgarea legii votate de colegii mei pentru deschiderea spațiilor agro-alimentare, iar parlamentarii PNL Botoșani și domnul Prefect se spală pe mâni și ne dau amenzi. Din păcate liberalii și-au făcut un obicei din a închide, amenda, restricționa și bloca accesul la sănătate, la educație, la activități economice. Nu vom abandona niciun producător local și vom face tot ce ține de administrația locală pentru a rezolva această situație, indiferent câte piedici, amenzi, amenințări și blocaje vom avea de la domnul prefect și domnii parlamentari PNL de Botoșani”, a declarat Cosmin Andrei. Nu există focare de infecție în piețe! Asociația Piețelor Agroalimentare a anunțat că de la începutul pandemiei, inclusiv în perioada sărbătorilor pascale, când măsurile erau mult mai drastice, activitatea din piețe s-a putut desfășura fără a fi afectată în vreun fel comercializarea produselor și că piețele agroalimentare au fost deschise pe tot parcursul anului și nu a fost înregistrat niciun focar de infecție. „PNL și Iohannis vor să-i distrugă cu orice chip pe producătorii românii. N-au milă, n-au înțelegere, nici măcar nu mimează că le pasă! Țin în continuare piețele închise, în pofida realității că piețele nu reprezintă focare de infecție și în disprețul deciziei Parlamentului care a dispus redeschiderea. E clar că Iohannis nu va promulga legea și astfel milioane de români obișnuiți, atât comercianți cât și consumatori, vor continua să sufere grav, în favoarea supermarketurilor. E clar că liberalii botoșăneni sunt împotriva fermierilor și producătorilor locali pentru că la votul din Parlament pentru deschiderea piețelor, deputații PNL s-au abținut, ceea ce echivalează cu vot împotrivă”, a declarat deputatul PSD Botoșani, Marius Budăi. Parlamentul, prin voturile PSD a decis în urmă cu două zile că pe durata stării de alertă, piețele agroalimentare în spații închise, piețele mixte și volante își vor putea continua activitatea, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară. Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – ORG. JUD. BOTOȘANI, Realizat de Direct Research SRL, Cod unic de identificare mandatar financiar 11200020.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Botoșani Iohannis și liberalii blochează legea PSD pentru deschiderea piețelor și amendează Primăria Botoșani pentru că este alături de fermierii botoșăneni
Iohannis și liberalii blochează legea PSD pentru deschiderea piețelor și amendează Primăria Botoșani pentru că este alături de fermierii botoșăneni
nov. 12, 2020
TAGalături amendează blochează botoşăneni botoșani deschiderea este fermierii iohannis legea liberalii pentru piețelor primăria
Articolul anteriorVeolia Energie Iași anunță demararea campaniei „Tu achiți datoria, noi anulăm penalitățile”
Articolul următorVIDEO | Nu mai sunt locuri la ATI pentru pacienții Covid-19 internați la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași